Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUBIECT CERUT DE CITITORI Sute de persoane au restanţe de iarna trecută la cheltuieli

Publicat in Adevarul, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Din această lună întreţinerea va creşte semnificativ, iar administratorii de blocuri se arată îngrijoraţi. Mulţi arădeni sunt restanţieri încă din lunile de vară sau chiar de iarna trecută. Toţi riscă să fie daţi în judecată dacă nu le achită.

În Arad, numărul persoanelor care nu au bani să îşi achite la timp dările creşte de la o lună la alta. Cum peste câteva zile încep să se încaseze banii pentru consumul din luna octombrie, administratorii de bloc îşi fac probleme. Sunt persoane care nu au plătit agentul termic de iarna trecută.

„A început să se manifeste fenomentul restanţierilor, încă din lunile de vară. Îngrijorător este faptul că sunt restanţe de la cheltuielile cu întreţinerea din iarna trecută, care s-au adăugat cheltuielilor din această vară. Majoritatea asociaţilor au început să aibe restanţieri”, a spus Vasile Arion, vicepreşedinte al Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative, dar şi administrator de bloc.

Cei care au restanţe evită să se întâlnescă cu responsabilii de bloc sau cu vecinii. „La noi în bloc sunt persoane care nu şi-au plătit de câteva luni cheltuielile. De exemplu, un locatar are 1.000 de lei de plătit din urmă, dar nu vrea să achite şi penalizările. Acest lucru nu se poate, deoarece la fiecare bloc se stabilesc penalizări pentru cei care nu plătesc. Nu este corect faţă de cel care plăteşte la timp”, a spus Dumitru Gheorghiu, de pe strada Cenad.

Ameninţarea tribunalului

Administratorii de bloc spun că după 90 de zile în care cineva nu a plătit utilităţiile, conform legii, trebuie acţionat în judecată. „Asociaţiile de proprietari

dau dovadă de înţelegere şi mai păsuiesc, dar este riscant că debitele se accentuează. Sunt deja multe procese pe rol pentru recuperarea datoriilor. Iarna care se aproprie dă frisoane multor arădeni. În acest moment pe rol sunt câteva zeci de proces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Oamenii de ştiinţă se tem că o pandemie de gripă aviară s-ar putea instala pe nesimţite

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă care urmăresc răspândirea gripei aviare sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că lacunele în monitorizare îi pot ţine cu câţiva paşi în urma momentului izbucnirii unei noi pandemii, potrivit interviurilor Reuters cu mai mult

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 43 minute
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

România, Turcia şi Bulgaria încep operaţiunea de deminare în zona Mării Negre

Mediafax acum 3 ore
Iniţiativa condusă de Istanbul, prima acţiune comună majoră a ţărilor de la Marea Neagră de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, vizează dezamorsarea minelor aflate în derivă în anumite zone ale Mării Negre ca urmare a războiului.

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Cod portocaliu de grindină în judeţul Alba

Mediafax acum 45 minute
Avertizarea vizează localităţile Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieş, Roşia Montană, Lupşa, Vidra, Albac, Sohodol, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Bucium, Vadu Moţilor, Mogoş, Poiana Vadului şi Întregalde din judeţul Alba. În aceste zone se

Justiţia spaniolă refuză s-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 4 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

37°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°