Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 20.000 de euro confiscaţi de la un libanez de vameşii de la Otopeni

Publicat in Romania Libera, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Otopeni Călători, au confiscat sâmbătă seară 21.500 euro de la un cetăţean libanez care a încercat să treacă frontiera cu o sumă de bani mai mare decât cea declarată, informează NewsIn.

Cetăţeanul libanez în vârstă de 40 de ani s-a prezentat sâmbătă în jurul orei 22:30 la Biroul vamal Otopeni pentru a pleca spre Beirut, acesta declarând că deţine 10.000 de euro, bani pe care i-a prezentat la solicitarea inspectorilor vamali.

Acţionând în baza analizei de risc şi în baza atribuţiilor stabilite prin lege, inspectorii vamali au efectuat controlul vamal corporal, precum şi asupra bagajelor cetăţeanului în cauză, si au descoperit în total 21.500 euro, bani ascunşi în căptuşeala hainei de piele cu care acesta era îmbrăcat şi în căptuşeala unui hanorac aflat în bagajul de cală, se arată în comunicat.

Ca urmare a faptului că suma totală nu a fost declarată la trecerea frontierei, autoritatea vamală a luat măsura confiscării a celor 21.500 euro, aplicând totodată cetăţeanului o amendă de 3.000 lei, conform legislaţiei în vigoare.

Totodată, cazul a fost semnalat poliţiştilor de frontieră din cadrul P.T.F. Henri Coandă, în vederea continuării cercetărilor.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Otopeni Călători, au confiscat sâmbătă seară 21.500 euro de la un cetăţean libanez care a încercat să treacă frontiera cu o sumă de bani mai mare decât cea declarată, informează NewsIn.

Cetăţeanul libanez în vârstă de 40 de ani s-a prezentat sâmbătă în jurul orei 22:30 la Biroul vamal Otopeni pentru a pleca spre Beirut, acesta declarând că deţine 10.000 de euro, bani pe care i-a prezentat la solicitarea inspectorilor vamali.

Acţionând în baza analizei de risc şi în baza atribuţiilor stabilite prin lege, inspectorii vamali au efectuat controlul vamal corporal, precum şi asupra bagajelor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cântăreața Cindy Lauper și-a anunțat turneul de adio

HotNews acum 56 minute
Cyndi Lauper, cântăreaţa celebrelor melodii „Girls Just Want to Have Fun" şi „Time After Time", a anunţat un ultim turneu de adio pentru a-şi încheia cariera live. Cyndi Lauper în concert la New York, în 2021Foto: Kristin Callahan / Everett / Profim

Tată și fiu, dosar penal în aceeași zi: au fost prinși la volan fără carnet / Ambii au fost reținuți

G4Media acum o ora
Un bărbat din județul Timiș și fiul lui au fost prinși la volan fără permise de conducere, fiind reținuți, anunță Opinia Timișoarei. Primul oprit de polițiști a fost tatăl, în vârstă de 55 de ani. A fost tras pe dreapta pe șoseaua care leagă Timișoa

În mod neobișnuit, trei sisteme de AI au picat simultan

HotNews acum o ora
ChatGPT, Claude şi Perplexity au avut toţi trei probleme de funcţionare marţi în acelaşi timp, în ceea ce pare să indice o problemă globală de infrastructură. Inteligența artificială (AI)Foto: JIRAROJ PRADITCHAROENKUL / Alamy / Alamy / Profimedia Ma

Ziua Învățătorului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie!

Ziua Constanta acum 46 minute
La 5 iunie, ziua naşterii marelui pedagog Gheorghe Lazăr, se sărbătoreşte, în fiecare an, începând din 2007, Ziua învăţătorului, instituită prin Legea nr. 289/2007, informează Agerpres.ro Mai mulţi deputaţi şi senatori au depus, în mai 2007, un proi

Cele mai mari două bănci din Rusia vor deschide sucursale în regiunile anexate din Ucraina, în iulie

News.ro acum 2 ore
Cele mai mari două bănci din Rusia se aşteaptă să deschidă în iulie sucursale şi birouri în regiunile Ucrainei pe care Moscova a pretins că le-a anexat în 2022, au anunţat marţi şefii Sberbank şi VTB, transmite Reuters. Preşedintele rus Vladimir Put

Arme, droguri și fraude fiscale: procesul lui Hunter Biden, fiul preşedintelui american, se complică tot mai mult

Ziua News acum 30 minute
Procesul penal al lui Hunter Biden cu privire la deţinerea ilegală a unei arme de foc a intrat marţi în adicţiile trecute ale fiului mai mic al preşedintelui american, cu cinci luni înainte de alegerile în care democratul îl înfruntă pe rivalul său

SUA: Biden se va întâlni cu Zelenski în Franţa şi la G7 în Italia

HotNews acum 3 ore
Preşedintele SUA Joe Biden se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski în marja festivităţilor celei de-a 80-a aniversări a Debarcării în Normandia, apoi la summitul G7 din Italia, a anunţat marţi Casa Albă la scurt timp după plecarea

Filipine: Vulcanul pe de Muntele Kanlaon erupe, aruncând spre cer o coloană de cenuşă de cinci kilometri

News.ro acum 2 ore
Sute de locuitori din apropierea Muntelui Kanlaon din Filipine au primit ordin de evacuare, marţi, după ce vulcanul a erupt, trimiţând spre cer o coloană de cenuşă cu o înălţime de cinci kilometri, care a provocat anularea a zeci de zboruri, scrie C

Un băiețel de 5 ani și bunica lui, electrocutați într-un supermarket din București

Gandul acum 23 minute
Incident șocant petrecut, marți, la un supermarket din București, cartierul Străulești. Un băiețel în vârstă de 5 ani și bunica lui au fost electrocutați! Reprezentanții magazinului spun că vor face verificări. Totul a pornit de la un cablu electric

Alcaraz trece de Tsitsipas într-o confruntare uşor încinsă în sferturile de finală de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Alcaraz a fost considerat favorit pentru acest meci şi din simplul motiv că fanii de la Paris au văzut această confruntare şi anul trecut, iar victoria spaniolului a fost destul de clară. Succesul spaniolului face ca acesta să nu fi pierdut niciodat

Vremea

București
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/26°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mie.

18°/27°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

14°/24°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
mie.

14°/26°
joi

15°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

18°/31°