Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciprian Dobre cere schimbarea Robertei Anastase

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 14 noiembrie 2010 ·

Deputatul PNL Ciprian Dobre a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că PNL nu renunţă la bătălia pentru demiterea Robertei Anastase de la conducerea Camerei Deputaţilor. Potrivit lui Dobre, PNL va iniţia pe site-ul www.petitionline.ro o petiţie pentru strângerea de semnături de la cetăţeni în acest scop. Deputatul a dorit să sublinieze faptul că la votarea Legii pensiilor în sala Camerei Deputaţilor erau prezenţi 80 de deputaţi, cei care lipseau, dar au fost totuşi număraţi fiind chiar deputaţii partidului de la guvernare. Dobre a mai precizat faptul că cei care dau dovadă de absenteism sunt chiar cei care ar trebui să-şi sprijine Guvernul. Prin acţiunea ce a fost demarată ieri, PNL doreşte să atragă atenţia deputaţilor PD-L că românii doresc schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor. „Vom încerca ca măcar în acest fel să-i demonstrăm preşedintelui PD-L Emil Boc, să demonstrăm tuturor deputaţilor PD-L din Camera Deputaţilor că cetăţenii României, titulari de drepturi şi obligaţii în acest stat doresc demiterea acestei doamne. Nu cred că aşa trebuie să se comporte în politică o doamnă”, a spus Dobre.

Referitor la protestul din Parlament al celor de la PNL care refuză să participe la şedinţe atât timp cât Roberta Anastase nu este schimbată, Ciprian Dobre a explicat că acest protest este motivat de faptul că nici un deputat nu a comis, până în prezent, o faptă de o asemenea gravitate ca cea a Robertei Anastase. „Este cea mai gravă abatere săvârşită de vreun deputat în ultimii 20 de ani”, a spus Dobre.

PNL pregăteşte o propunere de modificare a Regulamentului Camerei deputaţilor. În acest sens a fost deja depus un proiect prin care se urmăreşte eliminarea votului cu mâna în Cameră şi introducerea votului obligatoriu cu cartela electronică şi prin apel nominal.

Deputatul PNL Ciprian Dobre a anunţat, ieri, în cadrul unei c

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 53 minute
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 2 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum o ora
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 2 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum o ora
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 2 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum o ora
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Brașov: Explozii la conductori electrici, în plină stradă. Zeci de persoane evacuate

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii ISU Braşov au intervenit, vineri seară, după ce mai multe explozii s-au produs la conductori electrici, la o intersecţie din municipiul Braşov. Un număr de 46 de persoane au fost evacuate pe durata intervenţiei. O persoană a suferit u

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

17°/29°