Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitura lui Treichl pe bursa din Viena: a luat acţiuni Erste la 7,3 € şi a vândut la 33,5 €

Publicat in Ziarul Financiar, luni 15 noiembrie 2010 ·

Andreas Treichl, CEO al Erste Group - care controlează BCR, a vân­dut pe bursa de la Viena un pachet de 25.000 de acţiuni ale băncii pe care o con­duce cu un câştig de 654.400 de euro re­­zultat din diferenţa mare între preţul de vânzare şi cel de cumpărare (26,2 euro pe acţiune).

Pe 2 martie 2009, într-una dintre ce­le mai dificile perioade traversate de Erste în contextul crizei financiare, pre­ţul acţiunilor se prăbuşise la 7,37 euro - aproape un minim istoric de la listarea din 1997. În timp ce mulţi investitori îşi vin­deau participaţiile, Treichl a cum­părat 25.000 de titluri la preţul de 7,3720 euro, potrivit raportării făcute la Auto­rita­tea austriacă a pieţelor financiare, re­zul­tând o valoare a tranzacţiei de 184.300 de euro. Florin Georgescu, prim-vice­guvernator al BNR, şi-a vân­dut tot în martie 2009 cele13.207 acţiuni ob­ţinute în urma conversiei acţiunilor BCR, cu circa 14 euro pe acţiune. Pre­siu­nea era foarte mare în acea perioadă, iar Erste tocmai stabilise detaliile unei injecţii de capital din partea statului austriac de până la 1,89 mld. euro.

Între timp, preţul acţiunilor s-a re­dresat, oscilând anul acesta între 25 şi 35 de euro pe acţiune.

Pe 4 noiembrie anul acesta, şeful Erste a vândut 25.000 de acţiuni la pre­ţul de 33,5483 euro, surprinzând un vârf de preţ care nu mai fusese atins de circa şase luni - maximul a fost de 33,6 euro, după ce în aprilie preţul trecuse puţin de 35 de euro. El a încasat astfel 838.707,5 euro, ceea ce înseamnă un câş­tig de circa 654.400 de euro în con­di­ţiile în care preţul de vânzare a fost de 4,5 ori mai mare decât cel de cumpărare de pe 2 martie 2009. Câştigul este şi scu­tit de impozit pentru că perioada de deţi­nere a fost mai mare de un an.

Treichl avea la sfârşitul anului trecut 209.640 de acţiuni Erste, fiind con­siderat cel mai mare acţionar per­soa­nă fizi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 44 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 48 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°