Atacantul Andrei Cristea va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru fractură de pomete, luni dimineaţă, el urmând să fie indisponibil până la finalul anului, conform antrenorului FC Dinamo, Ioan Andone.
"Luni, Andrei Cristea va fi operat, dar trebuie să se stabilească ora exactă, trebuie să-i scoată pometele şi să i-l ridice. Anul ăsta nu va mai juca pentru că trebuie să i se sudeze", a declarat Andone.
Andrei Cristea a părăsit terenul de joc după doar 12 minute, accidentîndu-se la un duel aerian cu Valerică Găman. Fotbalistul a fost transportat la spital va fi supus mai multor investigaţii şi nu va mai fi apt de joc pentru finalul acestui an.
Atacantul dinamovist a rămas căzut pe gazon după un duel cu Găman, iar colegii săi au făcut semn către banca de rezerve pentru schimbare. Locul lui Andrei Cristea a fost luat de Marius Niculae, iar Cristea a fost dus la ambulanţă, unde i-a fost imobilizat gîtul.
VIDEO - Vezi aici faza în urma căreia s-a accidentat Andrei Cristea!
VIDEO - Andrei Cristea, transportat la Spitalul de Urgenta!