Guvernul şi coaliţia care-l susţine merg până în pânzele albe cu asumarea răspunderii pentru Legea Educaţiei şi, sub presiunea timpului, vor patenta acest procedeu şi pentru alte legi esenţiale, lăsând opoziţiei doar alternativele ingrate ale neputinţei sau anemierii în moţiuni de cenzură.
Pentru a se oţeli în încăpăţânare, a dat fuga la Curtea Constituţională să-i ceară lămuriri suplimentare, aparent nedumerit de sentinţa rabinică asupra acestui caz (recte constatarea conflictului între Parlament şi Guvern). Edictele date cu "5 la 4" de către judecătorii constituţionalişti par a face această instanţă mai catolică decât Vaticanul şi hotărârile sale mai bulversante decât "Codul lui da Vinci".
În cererea de luminare făcută Curţii, Palatul Victoria nu uită să spună că demersul este făcut şi pentru "înlăturarea refuzului Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură", o persiflare la adresa capacităţii opoziţiei de a răsturna căruţa guvernamentală. Dincolo de dansul de salon cu judecătorii constituţionali, UDMR, în numele coaliţiei, vine şi spune clar, prin Kelemen Hunor: "Putem continua asumarea şi vom continua asumarea". Deci, zarurile au rămas aruncate ca prima dată.
De cealaltă parte a gardului, opoziţiei nu-i rămâne decât să meargă până în alte pânze albe, reclamând, cum altfel, retragerea asumării răspunderii. Şi, in extremis, punându-l pe Mircea Geoană să-şi arunce stiloul şi călimara pe fereastră, dacă va fi adus în situaţia să semneze trimiterea la promulgare.
Cele două îndărătnicii arată că, în disperare de cauză, ceea ce ar fi trebuit să fie soluţii de excepţie au ajuns soluţii de regulă. Adică legile se trec prin asumări de răspundere guvernamentale, se sancţionează prin moţiuni de cenzură şi prea adesea se regularizează prin Curtea Constituţională, care arbitrează "dialogul" surzilor.
Este o situaţie absurdă, întreţinută de cer
