Cu toţii am iubit, iubim şi vom iubi, dar ce e mai frumos decât amintirea primului sărut, a primului fior, a primei emoţii? Ne naştem cu dorinţa de a ne completa, de a fi un întreg, de a împărtăşi sentimente, gânduri, trăiri.
Toate aceste lucruri au şi-un nume, un nume pe care îl cunoaştem bine: Dragoste! Un nume pe care, însă, nu-l putem defini, fie că suntem filosofi, copii sau adulţi. Suntem călători în propria fiinţă şi ne rătăcim uşor înăuntrul altei fiinţe rătăcite, alături de care gândim că ne vom petrece intreaga viaţă. Deşi fugim cu toţii după lucruri pe care le putem vedea şi atinge, iubirea este sentimentul fără de care nu am putea trăi, singurul sentiment ce se împarte, crescând în loc să scadă, multiplicându-se la infinit. Iubirea este după cum bine ştim, de nenumărate feluri, ea ascunzându-se chiar şi-n cele mai mici şi simple lucruri.Se ascunde în spatele unei note muzicale, unei adieri de primăvară, unui surâs inocent, unei frunze purtate în valsul etern al vântului trist. Se ascunde în fiecare dintre noi! Prima etapă în care gustăm acest minunat sentiment este adolescenţa, desigur! Atunci ne pierdem în visuri haotice, atunci lumea este doar a noastră, iar noi suntem propriii noştri stăpâni! Oare ne facem timp, acum când suntem adulţi, ocupaţi cu lucruri pe care le numim importante... ca sa ne aducem aminte din când în când de primul sărut, prima iubire?
In sufletele tuturor se ascunde un surâs firav al amintirilor de ieri, un ieri bătrân, ce ne îndeamnă la visare, ne face să oftăm sau să dorim să fim din nou adolescenţi. Să simţim fluturaşi in toată fiinţa atunci când suntem în preajma unei persoane dragi, să ne căutăm timizi cuvintele, ce parcă au fugit odată cu apariţia ei. Să putem închide ochii, să visăm şi visele să devină realitate. Să pictăm mângâieri pe chipul celui iubit, să ne pierdem în oceanul timp alături de-un alt