Doi cetăţeni germani arestaţi de autorităţile de la Teheran, luna trecută, după ce i-au luat un interviu fiului iraniencei condamnate la moartea prin lapidare, sunt acuzaţi acum de spionaj, a declarat un responsabil al justiţiei citat de agenţia Fars. Sursa: Reuters
"Aceşti germani au intrat în Iran şi s-au dat drept turişti, însă activitatea lor în ţară demonstrează că au venit pentru spionaj. Slavă Domnului, ei au fost identificaţi şi arestaţi. Dovada de spionaj era în mâna lor când au fost reţinuţi", a declarat Malek Ajdar Sharifi, şeful autorităţii judiciare din Tabriz, locul unde au fost arestaţi cei doi.
Cei doi germani sunt jurnalişti la ediţia de duminică a cotidianului Bild, notează France Presse.
Aseară, televiziunea de stat iraniană a difuzat imagini cu cei doi germani. Ei au recunoscut că au fost abuzaţi de o militantă iraniană stabilită în Germania, informează AFP.
Declaraţiile lor au fost însă dublate în persană. Potrivit traducerii, ei susţin că au fost abuzaţi de Mina Ahadi, fondatoare a Comitetului internaţional împotriva lapidării cu sediul în Germania, care i-ar fi trimis să ancheteze cazul iraniencei Sakineh Mohammadi-Ashtiani, condamnată la moarte în 2006 pentru uciderea soţului şi adulter.
În faţa acuzaţiilor, Mina Ahadi neagă şi spune că germanii au fost victimele presiunii psihologice şi că declaraţiile de aseară nu au fost decât un spectacol organizat de regimul islamist.
Cei doi bărbaţi, a căror identitate nu a fost dezvăluită, au fost arestaţi pe 10 octombrie.