De aceea, în 1887, când Carada şi-a dat demisia de la Bancă pentru motive necunoscute, Consiliul întreg, în frunte cu Anton Carp, a depus stăruinţe mari pe lângă dânsul pentru a renunţa la acest gând. Ne-o spune doar limpede Pia Brătianu în scrisoarea adresată copiilor la 13/25 Noemvrie 1887:

„Tata a plecat ieri la vie, de unde se întoarce mâine seară. Era supărat foarte de demisia lui Carada, care pare că persistă în ea. Bietul d-l Carp vine de 2 ori pe zi pare şi fără nici un rezultat“.

Pe atunci Eugeniu Carada locuia în casa lui Brătianu.

Carada a colaborat la întocmirea tuturor regulamentelor pe baza cărora instituţiunea a funcţionat şi a progresat neîntrerupt aproape cinci decenii. Regulamentul de Ordine Interioară, Regulamentul de Operaţiuni, Regulamentul Sucursalelor, Regulamentul Agenţiilor, Instrucţiuni pentru Sucursale şi Agenţii, Regulamentul pentru Serviciul Interior şi Paza Localului şi Regulamentul Casei de Pensiuni şi Ajutoare au fost alcătuite, toate, dar absolut toate, din îndemnul lui Eugeniu Carada. Amănuntele privitoare la administrarea Băncii pe care le cuprind aceste regulamente dovedesc

însuşirile de neîntrecut organizator ale lui Carada şi grija constantă pe care o avea el să înalţe în ochii tuturor instituţiunea înfiinţată numai prin puterile poporului român.

Numirea funcţionarilor Băncii era cea mai grea problemă pentru Carada. Se temea să nu pătrundă în instituţiunea considerată ca un locaş sfânt al neamului elemente care să-i întunece prestigiul. Pe cei aleşi îi creştea în şcoala datoriei şi a cinstei desăvârşite, aducându-le necontenit aminte că nu sunt numai nişte simple maşini de înregistrat operaţiunile în mod inconştient, ci oameni vii care lucrează în interesul ţării. „Când plecam de la biroul său ne simţeam chemaţi la o mare misiune“, scrie d-l Gr. Trancu-Iaşi. Aspru cu cei răi şi bun cu cei sârguincio