Increderea intr-o entitate reprezinta un sentiment pe care omul il capata treptat, ca urmare a unor actiuni desfasurate de aceasta in sprijinul sutinerii activitatii lui.
Acest sentiment al increderii este, poate, cel mai important intr-o scocietate care de 20 de ani se afla in cautarea unui model politic stabil si credibil. Traim de 21 de ani intr-o tara libera, intr-un stat de drept condus dupa principiul separatiei puterilor in stat. Cel putin, asa graieste Constitutia tarii.
Evenimentele cotidiene contrazic insa, flagrant, toate aceste deziderate spre care societatea romaneasca tinde de peste 20 de ani.
In cine merita sa mai avem incredere, din moment ce toate institutiile statului par ca nu-si mai respecta atributiile constitutionale? Deciziile executive sunt luate de presedinte, iar cele legislative sunt asumate de Guvern. Un guvern caruia nu-i pasa, nici cat negru sub unghie, de ceea ce sustine ultima instanta de drept din tara, Curtea Constitutionala.
Cum sa crezi in independenta acestei Curti Constitutionale, cand un judecator, care formulase o decizie cu cateva zile in urma, se intoarce din drum facandu-se ca n-a auzit aluziile lui Traian Basescu despre penibilitate. Semnalul transmis de distinsul domn este ca a inteles ce vrea politicul de la el si, nu intamplator, a ajuns sa ocupe un fotoliu la Curtea Constitutionala.
De ce ar trebui sa mai credem in puterea justitiei, vazand ca statul nu se sinchiseste sa puna in executare deciziile care-i sunt nefavorabile. Profesori care stau cu decizii definitive in buzunar, bugetari care castiga procese cu statul, toti sunt ignorati constant de puterea executiva a tarii. Justitia pare ca nici nu mai conteaza pentru Emil Boc, cel care isi da cu presupusul despre cum ar trebui sa se ia deciziile judecatoresti in Romania. Bineinteles, tinand cont de capacitatea
