Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare tablou al lui Tonitza va fi scos la licitaţie

Publicat in Romania Libera, marți 16 noiembrie 2010 ·

Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Tonitza - cu suprafaţa de un metru pătrat, atipică pentru opera artistului, şi estimat la peste 100.000 de euro - va fi scos la vânzare, joi, într-o licitaţie publică care se va desfăşura în Capitală, anunţă NewsIn.

Intitulată "Golgota", pictura a putut fi admirată, zeci de ani la rând, doar la Muzeul Naţional de Artă al României, iar în 2009 le-a revenit moştenitorilor de drept.

"Este cea mai mare lucrare a lui Nicolae Tonitza licitată vreodată pe piaţa românească de artă. Opera provine din colecţia diplomatului român Vasile Stoica, colecţie confiscata în 1977 de Muzeul Naţional de Artă al României, dupa moartea în detenţie la Jilava a marelui patriot şi colecţionar Vasile Stoica - singurul diplomat român ce a participat la tratativele de pace de după ambele războaie mondiale. După căderea regimului comunist, în urma unui îndelungat şir de procese, tabloul a fost restituit anul trecut moştenitorilor", spun reprezentanţii casei de licitaţii Artmark.

"Golgota" este considerată unul dintre cele mai desăvârşite peisaje cu prezenţă umană ale lui Tonitza. Lucrarea face parte dintre picturile realizate de artist după eliberarea în 1918 din lagărul de la Kirjali (Bulgaria), în care a fost concentrat ca şi soldat după înfrângerea în 1916 a României în Bătălia de la Turtucaia.

La aceeaşi licitaţie, găzduită de Palatul Ghika, îşi vor căuta cumpărător opere semnate, printre alţii, de Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Ion Theodorescu-Sion, Lucian Grigorescu şi Samuel Mützner.

Prima lucrare a lui Tonitza care a depăşit 100.000 de euro a fost "Fetiţa cu funda roz", vândută cu 120.000 de euro, în decembrie 2008, la licitaţia inaugurală a casei Artmark.

Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Tonitza - cu suprafaţa de un metru pătrat, atipică pentru opera artistului, şi estimat la peste 100.000 de euro - va

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 23 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 3 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 5 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum 42 minute
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°