Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sumă colosală folosită pentru reabilitarea a două licee din Târgovişte: trei milioane de euro

Publicat in Adevarul, marți 16 noiembrie 2010 ·

Este vorba de Colegiul Naţional „Constantin Carabella” şi Liceul de Arte „Bălaşa Doamna". Suma obţinută în cea mai mare parte, din fonduri europene, a fost investită, se pare, fără un proiect bine pus la punct, având în vedere că lucrările au fost întârziate cu cel puţin două luni şi sunt realizate de cetăţeni specializaţi mai mult în producerea de burlane.

Peste trei milioane de euro din fonduri europene au fost alocate pentru reabilitarea şi modernizarea a două licee din Târgovişte. Este vorba de Colegiul Naţional „Constantin Carabella” şi Liceul de Arte „Bălaşa Doamna. Chiar dacă s-au băgat bani grei, lucrurile par să stea pe loc, constructorul întârziind termenul de finalizare a lucrărilor cu câteva luni.

Mai mult, lucrările sunt realizate de cetăţeni specializaţi în producerea de burlane. La adresa redacţiei a ajuns o scrisoare anonimă în care autorul spune că lucrările sunt făcute de mântuială, cu muncitori neexperimentaţi şi materiale de proastă calitate. Am stat de vorbă cu conducerea Liceului de Arte „Bălaşa Doamna”, însă nu ni s-a permis accesul în unitate pentru a face fotografii. „Materialele folosite sunt bune. Am zis că fiind atât de amplă lucrarea, merită să aşteptăm să se facă aşa cum trebuie”, a declarat pentru Adevărul de Seară Gabriela Istrate, directorul Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte.

La Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, unde au loc lucrări de mansardare a corpului principal, termenul iniţial de finalizare a lucrărilor era de 22 decembrie, însă, la cum stau lucrurile, acesta a fost prelungit până la 1 aprilie 2011. Dacă luăm în calcul că lucrările sunt efectuate de muncitori care sunt mai degrabă specializaţi în producerea de burlane, atunci înţelegem întârzierea de rigoare.

Constructorul a notificat conducerea unităţii de învăţământ că întârzierea lucrărilor are loc din cauza

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum o ora
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum 38 minute
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum 37 minute
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 20 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Marcel Ciolacu sau succesul cu picioare de lut!

Ziua News acum o ora
Doar 48% dintre cetățenii cu drept de vot au creditat struțo-cămila. Acesta este votul politic. Ce se va adăuga la redistribuire nu legitimează această alianță. Voi face în cele ce urmează o comparație cu rezultatul alegerilor anterioare. Din 2019.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Sala de DETENȚIE ar putea fi introdusă în școlile din România

Gandul acum 58 minute
Sala de detenție ar putea fi introdusă în școlile din România se arată într-o propunere făcută de sindicatele angajaților din Învățământ. Mai exact, elevii care perturbă orele ar putea fi reținuți într-o sală, sub supravegherea unui profesor, unde s

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 2 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Radu Mihaiu susţine că sacii cu voturi dintr-o secţie din Sectorul 2 sunt tăiaţi

Mediafax acum 3 ore
Este în continuare scandal la sectoarele 1 şi 2 la patru zile după alegeri. Radu Mihaiu, primar în funcţie la Sectorul 2 al Bucureştiului, din partea USR, susţine că sacii cu voturi de la secţia 352 au fost tăiaţi şi lipsesc voturi.

Grecia și Cipru, pârjolite de incendii. Autoritățile elene au închis școlile din cauza caniculei

Ziare.com acum 2 ore
Grecia a închis școlile din cauza caniculei și a trecut prin primul incendiu de vegetație al verii, cu temperaturi ce vor atinge joi 42 de grade Celsius în insula Creta. Pompierii greci au fost mobilizați și pentru a ajuta colegii din Cipru în lupta

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°