Se întâmplă să auzim copilul spunând: „Nu vreau să merg la şcoală!” şi ne întrebăm: „Este obosit, şi-a făcut tema?”; „Care sunt exact durerile de care se plânge?”; „Copilul meu o place pe doamna învăţătoare?”; „Este ceva diferit azi?”; „Are probleme cu colegii?”; „Vrea să atragă atenţia?”; „Este epuizat de sarcinile şcolare?”. Dacă niciunul din răspunsurile la aceste întrebări nu explică nevoia copilului de a sta acasă şi teama lui de a mearge la şcoală, este posibil ca el să prezinte o tulburare care se numeşte „refuz şcolar”, denumită şi „fobia” şcolară.

Refuzul şcolar este o tulburare a copilului care are dificultăţi de a merge la şcoală nu pentru că îi este teamă de şcoală ci pentru că se teme de emoţiile negative pe care le poate trăi (frică, panică, tristeţe, etc.) sau de a obţine unele beneficii (atenţia părinţilor, accesul la activităţi plăcute).

Refuzul şcolar poate fi de două tipuri. Primul este relaţionat cu anxietatea de separare şi se regăseşte în general la copiii până la opt ani. În această situaţie copilul nu crede că poate fi independent departe de părinţii săi. Al doilea tip afectează copiii de peste opt ani şi se centrează pe aspectele sociale ale şcolii, de exemplu vorbitul cu colegii, întâlnirea unor persoane noi.

Cum apare refuzul şcolar?

Refuzul poate să apară chiar de la intrarea în grădiniţă şi poate să se reducă sau să se accentueze în timp. În primele zile de şcoală copilul este anxios din cauza separării de părinţi. Această schimbare îi poate provoca stări de anxietate şi poate dezvolta ulterior anxietate de separare. De asemenea poate nu e obişnuit ca să fie implicat în activităţi structurate şi o zi de şcoală poate deveni foarte obositoare provocându-i stres, făcându-l să se simtă foarte vulnerabil. În cazul copiilor mai mari, întoarcerea la şcoală poate fi dramatică după o vacanţă mai lungă. Copilul se