Toate agențiile de știri și tot internetul de limba română au anunțat cu mândrie patriotică în glas că marele nostru campion, celebrul Lucian Bute este fericit să se alăture campaniei de promovare a României, campanie lansată de celebra Elena Udrea prin nu mai puțin celebra ei frunză, transformată în nu mai puțin celebrul nostru logo de țară.
Ministerul Turismului are un fond special de 75 de milioane de euro din care este dispus să folosească o parte pentru organizarea unui meci al lui Bute în România. Minunat, strigă glasuri cristaline. Un mare sportiv ca Lucian Bute va purta frunza Elenei Udrea care i se potrivește ca o mănușă. De box, desigur. Așa, ca detaliu, Lucian Bute este un boxeur profesionist. Meciurile sale sunt organizate de șefii din această industrie pentru a produce bani și nu este nimic rău în asta. Foarte bine, iar Bute merită să câștige cât mai mult, doar el luptă în ring. Dar de ce pe bani publici? De ce să dea Ministerul Turismului o parte din sumele necesare organizării meciului? Adică tot statul? Păi bine fraților, pentru copii, nu, pentru bătrâni, nu, pentru aia nu, pentru ailaltă, nu. Dar pentru o afacere privată, da! Bun, e frumos că Bute vrea să boxeze în România. Dar nu se găseau bani privați aici, nu erau firme putenice în țară care să dorească să se asocieze cu imaginea lui Lucian Bute? Tot de la stat să vină banii?
Dar, dacă se organiza meciul din sponsorizări private, cum mai apărea Elena Udrea ca o muză a boxului, dăruindu-i frunza lui Lucian Bute? Așa, ca de la campiona în politică, la campionul de box. Vin alegerile neicușorule și campania de promovare e în toi.