Foto: Intact Images Traian Băsescu a declarat la TVR că “este ceva putred cu conducerea Poliţiei”, în contextul scandalului de la IPJ Neamţ. Băsescu a spus că în judeţele în care se vorbeşte despre dispute între clanuri, înseamnă că "este ceva putred cu conducerea Poliţiei". "Nu sunt multe judeţe în care auzim aceste lucruri, presa sesizează, dar acolo unde auziţi despre astfel de dispute să vă ducă gândul imediat la faptul că ceva este în neregulă în relaţia Poliţiei cu aceste clanuri", a atras atenţia preşedintele.
Preşedintele a arătat că poliţistul român se comportă ca şi cum cetăţeanul este la dispoziţia lui şi a avertizat că până când poliţiştii nu vor înţelege că ei sunt la dispoziţia cetăţeanului vor avea o problemă inclusiv cu şeful statului.
"Poliţistul este cel pe care l-am văzut în manifestări în ultima perioadă şi care devine tot mai convins că cetăţeanul este la dispoziţia lui şi nu ei la dispoziţia cetăţeanului. Până când nu vor înţelege că ei sunt la dispoziţia cetăţeanului vor avea o problemă, inclusiv cu mine!", a spus preşedintele într-un interviu acordat postului public de televiziune. El a mai arătat că cei care se solidarizează cu şeful poliţiei Neamţ, Vasile Şoric, ar trebuie să demisioneze.
Băsescu s-a arătat îngrijorat şi de lipsa de disciplină a poliţiştilor, dar şi de lipsa lor de respect pentru superiorii ierarhici. "Mă îngrijorează gradul redus de disciplină care este în Poliţie, mă îngrijorează lipsa de respect a poliţiştilor pentru şefii ierarhici şi vă pot spune că îmi este cunoscută situaţia din câteva judeţe unde subofiţeri şefi de sindicat bat cu pumnul în masă la inspectorul şef", a spus Traian Băsescu.
Foto: Intact Images Traian Băsescu a declarat la TVR că “este ceva putred cu conducerea Poliţiei”, în contextul scandalului de la IPJ Neamţ. Băsescu a spus că în judeţele în care se vorbeşte despre dispute î