Principala prioritate a României în privinţa reformelor structurale trebuie să fie îmbunătăţirea climatului de investiţii, astfel încât să fie create condiţiile revenirii la o creştere sustenabilă, iar în sectorul energetic este nevoie ca planurile guvernului să fie clar definite, potrivit BERD. "Sunt necesare eforturi mai mari pentru înlăturarea birocraţiei şi a reglementării excesive, elemente identificate de companii în sondaje ca fiind constrângeri. În sectorul energiei, este nevoie de o decizie, cât mai devreme, privitoare la intenţia guvernului de a crea două companii naţionale de energie şi de adoptarea unei soluţii favorabile investiţiilor private. Fără această claritate, investiţiile, de care este mare nevoie, nu vor fi disponibile pentru sectorul energiei", se arată într-un raport al BERD, denumit Transition Report 2010 - Revenire şi Reformă. BERD subliniază, totodată, că pieţele de capital au nevoie de dezvoltare, inclusiv cele în monedă locală, având în vedere posibilitatea adoptării euro.
Mediul de afaceri a fost foarte dificil în timpul crizei, ceea ce a subliniat nevoia de a progresa cu reformele fiscale şi ale pieţei muncii şi cu înlăturarea birocraţiei, se menţionează în raport. Dezvoltarea infrastructurii, încetinită în ultimii ani, trebuie de asemenea să fie o prioritate pentru România. Autorităţile trebuie să majoreze capacitatea tehnică şi administrativă din sectorul public pentru a îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene disponibile şi a creşte resursele financiare pentru proiectele de infrastructură.
Instituţia financiară internaţională mai notează că angajamentul guvernului în faţa FMI de a implementa un program de consolidare fiscală mai strict ar putea restrânge cererea internă pe termen scurt, însă este necesar pentru a crea condiţii pentru revenirea la o creştere sustenabilă.
BERD menţionează că economia ar putea să sc