Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bout a pledat nevinovat pentru toate acuzaţiile

Publicat in Romania Libera, joi 18 noiembrie 2010 ·

Presupusul traficant de arme Viktor Bout, extrădat din Thailanda în Statele Unite, a pledat nevinovat pentru toate acuzaţiile, relatează NewsIn.

Bout, în vârstă de 43 de ani, este considerat unul dintre cei mai prolifici traficanţi de arme din lume. El este acuzat, printre altele, pentru complot în vederea uciderii de cetăţeni americani şi riscă închisoare pe viaţă dacă va fi găsit vinovat.

El a compărut miercuri pentru prima dată în faţa unui tribunal din Manhattan.

Rusia a criticat decizia Thailandei de a-l extrăda pe presupusul traficant de arme Viktor Bout, calificând-o drept o "injustiţie clară", şi a denunţat ingerinţa Statelor Unite.

Surse ruse apropiate dosarului au declarat pentru BBC că Bout nu putea să se ocupe de o presupusă reţea amplă de trafic de arme fără susţinere din partea unor responsabili ruşi, în special din partea serviciilor secrete. Mulţi îl suspectează chiar că ar fi el însuşi agent secret sau ar avea legături strânse cu serviciile de informaţii.

Un fost ministru britanic, care a avut acces la dosare secrete, a lăsat să se înţeleagă că Bout avea legături cu înalţi oficiali ruşi.

Dacă aceste afirmaţii sunt adevărate, extrădarea lui Bout în SUA îngrijorează Rusia, din cauza că americanii ar putea obţine informaţii sensibile.

Bout, fost ofiţer în forţele aeriene sovietice transformat în om de afaceri, a fost arestat la 6 martie 2008 la Bangkok, după ce se întâlnise cu agenţi americani care se dădeau drept membri FARC şi care spuneau că vor să cumpere rachete şi lansatoare de rachete. Bout a fost prins în urma unei operaţiuni comune cu România.

Andrew Smulian, complicele traficantului de arme Viktor Bout, a fost în România pentru a încheia tranzacţii cu potenţiali cumpărători, iar autorităţile au interceptat convorbiri şi au înregistrat întâlnirile pe care acesta le-a avut în România cu doi colaborato

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT România – Ucraina, în Grupa E la EURO 2024. Echipele de start pentru debutul la turneul final

Mediafax acum 38 minute
FRF anunţă echipa de start a României la debutul la turneul final Euro2024. Meciul începe la ora 16.00.

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 4 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum 34 minute
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Caniculă și instabilitate atmosferică în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
România trece printr-un val de căldură excesivă, ce aduce disconfort termic ridicat și temperaturi caniculare în majoritatea regiunilor. Însă, spre finalul acestei perioade, vremea se va răci brusc, fiind așteptate ploi și instabilități atmosferice.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune Fidelis de titluri de stat pentru populație

Ziua Constanta acum 38 minute
Ministerul Finanțelor lansează marți, 18 iunie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație. Astfel, între 18-28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor și „Morning Glory cu Răzvan Exarhu", Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie San

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Membrii NATO poartă discuţii pentru a-şi pune în stand-by armele nucleare, declară Jens Stoltenberg

News.ro acum 6 ore
NATO este în discuţii pentru a desfăşura mai multe arme nucleare, scoţându-le din depozite şi punându-le în stand-by, în faţa unei ameninţări tot mai mari din partea Rusiei, a Chinei şi a Coreei de Nord, a declarat luni şeful alianţei, Jens Stoltenb

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/31°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

15°/28°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/35°