Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti-Portret: Ion Baicu este politologul “îndrăgostit” de Nicolae Iorga

Publicat in Adevarul, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Istoric român, profesorul Ion Baicu este autorul singurului manual de politologie din Prahova şi un "fan" declarat al marelui Nicolae Iorga.

Chiar dacă s-a născut pe Valea Râmnicului Sărat, într-un străvechi sat, iar şcolile l-au purtat prin alte părţi ale ţării, precum Galaţi sau Iaşi, profesorul Ion Şt. Baicu se consideră " fiu adoptiv al Prahovei". Aici şi-a desfăşurat majoritatea activităţii ştiinţifice, iar lucrările şi studiile publicate nu sunt deloc puţine: 23 de cărţi de istorie şi politologie, peste 100 de studii şi articole în revistele de specialitate, în presa cotidiană şi periodică şi a susţinut peste 100 de conferinţe privind istoria românilor şi a Europei. Chiar şi acum, la 76 de ani, este profesor la o universitate din Braşov după ce, ani de zile, a predat ştiinţele socio-umane studenţilor de la UPG Ploieşti.

Foarte multe dintre aceste studii le-a dedicat lui Nicolae Iorga, savantul şi marele istoric pentru care are o slăbiciune specială. "L-am admirat întotdeauna pe Iorga pentru naţionalismul său, nu unul extremist ci constructiv şi foarte uman. A fost o personalitate excepţională, prea puţin cunoscută tinerilor şi prea puţin apreciată de ceilalţi", spune Ion Baicu. Cartea sa, "Nicolae Iorga şi Prahova" a fost publicată în 2005 de Academia Română.

Interzis de Ceauşescu

În anii 70', pe când era preşedinte al Comitetului de Cultură şi Artă al judeţului Prahova şi se ocupa de reluarea cursurilor Universităţii Populare de Vară de Vălenii de Munte, Ion Baicu a reeditat ziarul care apărea sub egida lui Nicolae Iorga, "Neamul Românesc".

Stilul naţionalist al ziarului l-a deranjat pe Nicolae Ceauşescu care a cerut personal, în 1978, interzicerea acestuia şi sistarea cursurilor la Vălenii de Munte. Abia după 1990, universitatea de aici a putut să activeze din nou. "A fost tragic în primul rând pentru Universitate, era un po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 4 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°