Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FILM. Eroi și erori

Publicat in Observator Cultural, vineri 19 noiembrie 2010 ·

Cetățeanul Ion I. Ion nu și-a închipuit niciodată că viața lui va fi un lung șir de greșeli, compromisuri și neputințe, mai cu seamă că intențiile sale erau dintre cele mai bune. Nu înțelege de ce soția lui încă nu-i adresează nici un cuvînt, deși au trecut șase ani de cînd și-a turnat fiul la miliție, pentru că intenționa să fugă din țara lui Ceaușescu. Nu înțelege nici de ce fiul său, acum medic în Canada, refuză să vorbească cu el la telefon și nici de ce nu acceptă să se întoarcă în țară pe un post similar. Pensionarul Ion I. Ion așteaptă cu emoție fiecare pensie, din care refuză să-și plătească întreținerea, și speră, încă, să fie invitat la o partidă de rummy cu soția și prietenele sale. Dar iată că nedreptățitul Ion I. Ion primește din partea președinției o medalie comemorativă pentru fapte eroice în cel de-al Doilea Război Mondial, o adevărată minune pentru bietul bătrîn. Circumspect la început, pentru că eroismul este o chestiune discutabilă chiar și pentru conștiința și memoria lui, Ion începe să cerceteze în stînga și-n dreapta, de la autoritățile care au emis această decizie, pînă la foștii colegi de arme și scrisorile de pe front adresate soției. Deși este doar o medalie comemorativă (a cărei prezență este însoțită dibaci în două momente esențiale de strigătul surd al cumpărătorilor de „Fiare vechi!“), onoarea lui Ion va fi reevaluată grație acestui obiect, care capătă puteri magice în lumea lui mică și ostilă. Onoarea bătrînelului este condiționată de medalia comemorativă, pe care, din pricina înălțimii momentului istoric sau dintr-o confuzie, continuă să o numească „de onoare“. Trebuie să fi făcut ceva eroic, dacă este medaliat. Acesta este mecanismul suficient și eliberator prin care cetățeanul marginal începe, încet, încet, să-și recapete autoritatea domestică și respectul printre vecinii care, pînă mai deunăzi, îl făceau de rîsul blocului pen

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 4 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova a rămas REPETENT: „A acumulat peste 300 de absențe nemotivate””

Gandul acum 33 minute
Alexandru Soare, elev în clasa a X-a al Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a fost demis din funcție din cauză că a rămas repetent. Președintele Consiliul

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum o ora
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum o ora
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să administreze o organizaţie caritabilă

Mediafax acum o ora
Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, a făcut parte din grupul de elită al supermodelelor care au dominat podiumurile şi copertele revistelor din anii 1990. Ea a fondat Fashion For Relief în 2005, cu scopul de a strânge fonduri pentru cauze umanit

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/26°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°