Pe 18 noiembrie, în cadrul seriei de conferințe Cultura bate criza, organizate de Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) al Universității din București în colaborare cu Fundația Spandugino și Biblioteca Centrală Universitară din București, Andrei Pleșu susține conferința cu tema „Jurnalul. Al cui?“ Întîlnirea va fi moderată de Sorin Alexandrescu, profesor la Universitatea din București și director al Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. Punctul de plecare al conferinței lui Andrei Pleșu este ideea de pluralitate a ființei fiecărui autor și a ipostazelor acestei diversității care transpar în jurnalul său. „Autorul, scriind, se dezvăluie și se ascunde, se camuflează și se descoperă. La fel noi, cititorii lui, în timp ce-l citim. Înțelegem Jurnalul unui autor prin ce spune, dar și prin ce nu ne spune. Multe din viața și gîndurile lui rămîn nemărturisite, dar transpar prin aluzii sau prin stil. Nu altfel ar trebui înțelese scrisorile, emailurile și, desigur, declarațiile publice.“ Cele cîteva rînduri pe care le-am primit în comunicatul de presă al conferinței sînt edificatoare. Andrei Pleșu este poate printre cei mai potriviți eseiști pentru a vorbi despre această temă. Între participanții la „modelul paideic“ practicat de Constantin Noica în cadrul seminariilor de la Păltiniș, Andrei Pleșu transpare cel mai mult prin stilul său, fiind poate și cel mai talentat din punct de vedere literar dintre „personajele“ Jurnalului de la Păltiniș. Eseurile sale pe teme estetice – Călătorie în lumea formelor (1974), Pitoresc și melancolie (1980), precum și cele morale și politice din Minima moralia (1988), Jurnalul de la Tescani (1993) sau Obscenitatea publică (2004) – depun mărturie în acest sens. Cărțile lui Andrei Pleșu sînt dovada unui reviriment al autorului. Acesta nu a subscris la transformarea autorului într-o funcție a discursului, așa cum a făcut-o Mic