Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua a bătut la Târgu Mureş, după un meci în care arbitrul Tudor a fost "vioara întâi"

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Steaua a bătut FCM Târgu Mureş printr-un gol marcat de Bilaşco în prelungirile partidei, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a din Liga I la fotbal. Meciul a fost făcut praf de centralul Alexandru Tudor.

Steaua s-a acoperit de ridicol la Târgu Mureş, unde a învins în prelungirile meciului printr-un gol al lui Bilaşco.

A fost unul dintre cele mai slabe meciuri din actualul sezon al Ligii I la fotbal.

"Vioara întâi" a meciului a fost centralul bucureştean Alexandru Tudor, care a ţinut, ca de obicei, neapărat să iasă în evidenţă.

Tudor a arbitrat cu cartonaşele în mână, dând avertismente şi dictând eliminări cu o uşurinţă condamnabilă.

Tudor e acoperit de regulament în multe din deciziile sale, dar are "meritul" de a fi stricat un meci care se anunţa echilibrat având în vedere valoarea celor două echipe.

Steaua a fost însoţită la Târgu Mureş de noul manager general, Mihai Stoica, revenit la gruparea "roş-albastră" după trei ani şi jumătate, timp în care s-a porcăit cu patronul Gigi Becali pe unde au apucat.

Împăcarea cu iz de telenovelă dintre Stoica şi Becali e privită diferit de fanii Stelei.

Mihai Stoica a şi recunoscut că nu s-a bucurat în ultimii trei ani şi jumătate de victoriile Stelei!

Stoica a făcut spectacol la golul lui Bilaşco, aruncând cu hainele pe jos!

"Din respect pentru Lăcătuş"

Gigi Becali n-a făcut deplasarea la Târgu Mureş.

"Din respect pentru Marius Lăcătuş n-am mers. N-am vrut să mă întâlnesc acolo cu Ladislau Boloni ca să zică lumea ceva", a explicat Gigi Becali.

Meciul l-a enervat teribil pe Becali, care ar fi fost dispus să facă o nouă revoluţie la Steaua, dacă echipa lui Lăcătuş n-ar fi bătut.

"Bilaşco e absolvit de orice păcate pentru golul marcat astăzi la Târgu Mureş. dacă nu băteau era jale mare. Acum nu mă mai interesează. Dădeam jumate de echipă afară şi aduce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 3 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum o ora
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Alegeri prezidențiale 2024. Cum va fi vremea duminică în ziua votului. Veste neașteaptată de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au făcut prongnoza pentru duminică, ziua în care românii sunt așteptați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Bucureștenii vor avea și un referendum local inițiat de primarul general Nicușor Dan. Sâmbătă seară expiră co

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°