Sergiu Rădăcină este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din Bistriţa. De-a lungul carierei sale a fost de ambele părţi ale baricadei şi procuror şi avocat şi ca procuror a fost primul care a cerut achitarea unor inculpaţi arestaţi de colegii de-ai săi.

Deşi este o fire de artist, pictează, cântă la pian şi chitară şi, ca toţi bucovinenii, este foarte religios, Sergiu Rădăcină a urmat Facultatea de Drept iar după ce a terminat a optat pentru meseria de procuror. „În 1986 am terminat facultatea şi am primit prin repartizare post de procuror la Bistriţa. A fost o problemă atunci pentru că soţia mea era avocat şi nu era voie ca doi soţi să ocupe aceste două posturi, dar până la urmă ne-au acceptat. Am fost procuror până în 1992, când am hotărât să trec în barou. Ca procuror situaţia este destul de dură, mai ales din punct de vedere a conştiinţei. Nu mă simţean destul de comod să trimit oamenii după gratii", povesteşte avocatul. Acesta spune că meseria de procuror este una dură, potrivită în special bărbaţilor. „Când eram eu procuror rareori vedeai femei în Procuratură, prima a intrat la bistriţa în 1988. acum sunt mai multe femei ca bărbaţi, or meseria de procuror este una prea dură pentru o femeie", susţine Rădăcină. Procurorii erau un fel de bau bau Despre perioada în care a fost procuror, în epoca post decembrisă, povesteşte cu nostalgia unui om dezamăgit de actualul sistem. „Pe vremea comunismului procurorii erau un fel de moaşe comunale, nici măcar o femeie nu putea să avorteze dacă nu avea o hârtie semnată de procuror. Participam şi la cazurile civile nu doar cele penale. Eram ridicaţi pe un piedestal şi aveam foarte multe responsabilităţi. La sfârşit se dăptămână se făceau şedinţe în care se dezbăteau toate soluţiile date de judecători şi împreună decideam, toţi procurorii, unde trebuia făcut recurs şi unde nu", îşi aminteşte Rădăcină. Când a ieşit din