Albert de Monaco şi Prinţul William se întrec în nunţi în vara anului viitor. Cei doi şi-au luat neveste tinere, care se vor supune rigorilor regale. Sursa: REUTERS
1 /.
Doi dintre cei mai râvniţi burlaci din Europa au hotărât să-şi pună pirostriile, spre disperarea milioanelor de admiratoare.
În luna august, Albert al II-lea de Monaco a anunţat că se însoară, un gest aşteptat de familie de vreo trei decenii. La 52 de ani, o va face prinţesă pe Charlene Wittstock, 32 de ani, fostă campioană la nataţie. Presa s-a grăbit să spună că va fi nunta anului 2011.
Însă abia s-au stins ecourile, că dinspre Palatul Buckingham vine o veste care a făcut imediat înconjurul lumii: William de Wales, 28 de ani, şi-a anunţat logodna cu Kate Middleton, o fostă colegă de facultate.
Deşi niciun cuplu nu a dat ca sigură data nunţii, ambele evenimente vor avea loc în vara anului viitor.
Reguli stricte la casa regală
Chiar dacă cele două viitoare prinţese sunt invidiate de femei din întreaga lume, cârcotaşii spun că trebuie mai degrabă să se simtă uşurate că nu iau parte la apăsătorul şi plictisitorul trai al membrilor caselor regale. Ochii sunt îndreptaţi mai ales către Kate Middleton, mireasa Prinţului William, care, odată cu inelul de logodnă, a primit şi povara celebrităţii celei care a fost Diana de Walles.
"Să fii membru al unei case regale în secolul XXI e o muncă a naibii de grea, iar dezavantajele se compară adesea - dacă nu chiar depăşesc - orice alte avantaje ar fi la mijloc. În 2009, Majestatea Sa Regina a participat la nu mai puţin de 409 evenimente şi întâlniri oficiale, mai mult de una pe zi. Regina are 84 de ani. Cu excepţia Crăciunului şi a Paştelui, nu are nici măcar o zi liberă departe de cererile sosite de la guvern, care o urmăresc peste tot. Deşi Kate cu siguranţă nu va fi "şef de stat