Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Este perfect fezabil ca PSD să dea premierul, iar PNL să dea preşedintele

Publicat in Gandul, duminică 21 noiembrie 2010 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată, duminică, de Pro TV, că este fezabilă varianta ca PSD, cel mai votat partid în sondajele recente, să dea premierul, iar PNL să dea preşedintele, Crin Antonescu fiind, acum, cel mai votat candidat la Preşedinţie.

Întrebat ce vrea să pună în locul Guvernului Boc, după o eventuală cădere a acestuia, Ponta a răspuns: "Un Guvern PSD-PNL, al celor două partide, cu un plan anticriză", la ProTV.

El a mai spus că votul dat în 2008 de români la alegerile parlamentare nu mai are nicio relevanţă în prezent, pentru că s-a format o nouă majoritate şi a apărut un nou partid, care nu a candidat la acele alegeri.

Ponta a mai spus că PSD a stabilit cu PNL un program economic comun.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că dacă moţiunea de cenzură ar fi trecut, sau dacă un nou demers similar ar avea succes şi s-ar ajunge la un Guvern anticriză PSD-PNL, nu s-ar renunţa la cota unică de impozitare, pentru că trecerea la cota diferenţiată, în continuare susţinută de PSD, este un proces laborios care nu trebuie făcut în grabă.

Întrebat dacă ar fi dispus să conducă acest Guvern PSD-PNL, Ponta a răspuns că nu persoana este importantă şi că social-democraţii nu pot impune persoane. "Cred că PSD are câţiva oameni care ar putea conduce acest Guvern", a spus Ponta. Întrebat dacă printre aceste persoane se află şi el, Ponta a răspuns: "Vreţi să mă prezint pe mine însumi? Nu persoana mea este condiţia pentru colaborarea cu PNL".

El a mai spus că, potrivit sondajelor "recente", PSD ar fi cel mai votat partid, cu cote de 38%-40%, iar Crin Antonescu ar fi cel mai votat candidat pentru Preşedinţie.

"Pentru noi n-ar fi problemă de orgoliu să spunem că PSD este partidul care poate să dea prim-ministrul şi PNL preşedintele, dacă asta ar fi o soluţie politică agreată însă de ce

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 20 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 26 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 51 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 20 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°