Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa admite folosirea prezervativelor. Lumea catolică aprobă

Publicat in Romania Libera, duminică 21 noiembrie 2010 ·

O serie de reformişti catolici şi grupuri care combat răspândirea virusului HIV au salutat afirmaţiile făcute de Papa Benedict al XVI-lea cum că folosirea prezervativelor nu este greşită în toate cazurile, informează BBC News.

Suveranul Pontif a acceptat că acest mijloc de contracepţie reprezintă o soluţie bună împotriva bolii SIDA.

Această remarcă - ce urmează să fie publicată într-o carte programată să apară săptămâna viitoare - marchează o schimbare de direcţie faţă de declaraţiile anterioare dure la adresa uzului prezervativelor.

Vaticanul s-a opus dintotdeauna prezervativelor, pe care le-a condamnat ca o formă artificială de contracepţie.

Mai mult, Papa precizase - în cadrul unei vizite efectuate anul trecut în Camerun - că folosirea prezervativelor ar putea chiar să înrăutăţească infecţia cu HIV. Această poziţie i-a atras critici din partea câtorva state ale Uniunii Europene.

"Vaticanul face un pas important înainte"

Acum însă, Suveranul Pontif a catalogat uzul prezervativelor drept un act de responsabilitate morală în lupta împotriva SIDA, referindu-se în special la prostituţia masculină.

Iar reacţiile la nivel internaţional au fost pozitive de această dată. Organizaţia Naţiunilor Unite - prin şeful programului împotriva virusului HIV, Michel Sidibe - a apreciat schimbarea de atitudine a Vaticanului ca "un pas important înainte".

"Biserica Catolică recunoaşte astfel activitatea sexuală responsabilă, ca factor de luptă împotriva virusului", completează Sidibe.

De asemenea, Mişcare pentru Acces la Tratament din Kenya (KETAM) a comentat că noul discurs al Papei recunoaşte faptul că abstinenţa nu este întotdeauna o soluţie în acest context.

"Este o acceptare a realităţii din teren. Dacă Biserică nu a reuşit să-şi impună valorile morale asupra populaţiei, incluzând aici practicarea abstinenţei, atunci ar trebui

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 5 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 5 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

16°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°