Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii sunt mai în siguranţă la Kabul decât la Londra sau New York, afirmă un oficial NATO

Publicat in Romania Libera, luni 22 noiembrie 2010 ·

Copiii sunt, probabil, mai în siguranţă la Kabul decât la Londra sau în New York, în pofida sângeroasei rebeliuni a talibanilor, a apreciat, azi, reprezentantul civil al NATO în Afganistan, citat de Mediafax.

"Copiii sunt, probabil, mai în siguranţă aici decât ar fi la Londra, New York, Glasgow şi în alte oraşe", a declarat Mark Sedwill, în cadrul emisiunii Newsround, un program BBC consacrat copiilor, care urma să fie difuzat luni, potrivit unui comunicat al postului britanic de televiziune.

Sedwill, fost ambasador al Marii Britanii la Kabul, răspundea unei întrebări despre copiii afgani care, întrebaţi în timpul emisiunii, declarau că nu sunt în siguranţă pe străzi, din cauza riscurilor unor atentate cu bombă, frecvente în ţară şi ocazionale la Kabul.

"Foarte puţine dintre aceste bombe" explodează la Kabul şi în marile oraşe afgane, a subliniat Sedwill. "Majoritatea copiilor îşi pot trăi, în securitate, viaţa în aceste oraşe. Este o societate foarte familială", iar Kabulul este "un fel de oraş format din sate", în opinia sa.

Aceste declaraţii intervin în contextul în care numărul victimelor civile în Afganistan a atins cel mai înalt nivel de la începutul intervenţiei militare internaţionale condusă de Statele Unite, care a îndepărtat talibanii de la putere, la sfârşitul lui 2001.

Talibanii poartă, de atunci, o rebeliune violentă contra forţelor afgane şi internaţionale, care a continuat să se intensifice în ultimii ani.

În august, ONU anunţa că, în primele şase luni ale lui 2010, în această ţară au fost ucişi peste 1.200 de civili, reprezentând o creştere de peste 25 la sută, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2009.

Numărul total al victimelor - morţi şi răniţi - a crescut, în aceeaşi perioadă, cu 31 la sută, iar în rândul copiilor cu 55 la sută.

Patru civili au fost ucişi, iar alţi doi au fost răniţi, luni, de o bomb

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 32 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum 57 minute
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum 57 minute
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

În județul Sibiu Un bărbat și-a pierdut viața după ce s-a răsurnat cu ATV-ul pe un drum forestier

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat, duminică, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe drumul forestier Răşinari - Valea Caselor - Păltiniş, informează Salvamont Sibiu. Potrivit sursei citate, victima, un cetăţean din Sibiu, se afla în stop cardio

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 52 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Scholz se ține tare. Respinge în continuare utilizarea armelor germane împotriva unor obiective din Rusia

Ziare.com acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz insistă ca armele furnizate de ţara sa Ucrainei să nu fie utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei, consemnează duminică dpa. "Avem reguli clare convenite cu Ucraina pentru livrările de armament făcute

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°