O patrulă de de jandarmi din Sighetu Marmaţiei a fost sesizată săptămâna trecută de către agentul de pază al unui liceu din municipiu să intervină pentru a aplana un conflict iscat între doi liceeni. Se pare că aceştia s-au certat şi chiar încăierat din cauza unei fete.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii l-au identificat pe B. S., de 15 ani, din Sighet, care şi-a lovit un coleg. Adolescentul a intrat în timpul pauzei dintre ore într-o sală de clasă pentru a continua unele discuţii pe care le-a avut cu un alt elev, referitoare la o fată pe care ambii o cunosc. După mai multe schimburi de replici, discuţiile au degenerat, iar la un moment dat, în prezenţa mai multor colegi, minorul de 15 ani i-a aplicat celuilalt mai multe lovituri cu pumnul şi palma în zona feţei, după care l-a trântit la pământ şi l-a lovit cu picioarele.
La sfârşitul săptămânii trecute, elevul lovit, însoţit de tată, s-a prezentat la sediul Jandarmeriei Sighetu Marmaţiei pentru a depune plângere împotriva făptuitorului, constituindu-se de asemenea ca parte civilă cu suma de 700 lei.
Dosarul cu actele premergătoare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pentru continuarea cercetărilor.