97% din români sunt proprietarii caselor în care locuiesc. În 1990, costul unui apartament cu două camere era de 123.000 de lei, echivalentul a 36 de salarii medii nete. În 1993, preţul scăzuse la numai un salariu.
Timpul de tranzacţionare a unei locuinţe a crescut la 30 de zile
România şi Albania sunt ţările care se bat pentru supremaţia în topul mondial al statelor cu cea mai mare pondere a proprietarilor de locuinţe - 97% din totalul familiilor. „Este un procent neîntâlnit niciunde altundeva în lume, cu explicaţii istorice, care ţin de specificul comunismului autohton", a spus analistul economic Ilie Şerbănescu. Ţară preponderent agrară la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a fost industrializată de comunişti, care s-au văzut nevoiţi să aducă din sate forţa de muncă necesară în oraşe. Comunismul i-a înghesuit pe ţărani în blocuri meschine şi i-a transformat în chiriaşi la stat.
Blocurile erau şi o expresie a epocii comuniste, a explicat Şerbănescu: „Se uşura înregimentarea oamenilor şi se desăvârşea dependenţa de stat, prin sistemul comun de termoficare şi de distribuţie a gazelor naturale".
Credit de la CEC
În ultimii ani, Ceauşescu născocise şi o formulă prin care să lichideze orice formă de proprietate privată de la sate şi să mutileze ruralul cu blocuri într-o acţiune cunoscută drept „sistematizarea satelor". „Ungaria, Germania, Cehoslovacia erau mult mai deschise către lume şi au preferat să investească în infrastructură. Ceauşescu a cheltuit banii pe ceea ce credea că are legătură cu înregimentarea, adică în blocuri, şi pe lucrări de prestigiu, ca Transfăgărăşanul sau Metroul. Lucrări remarcabile, de altfel", a declarat analistul Ilie Şerbănescu.