Am petrecut câte 5 ani de-o parte şi de alta a baricadei fiscale din România, atât ca ministru cu atribuţii de control în domeniul fiscal, cât şi consultant financiar, pentru companiile clienţi, poziţie în care mă aflu şi astăzi.
Experienţa şi expertiza dobândite în aceste calităţi mă conduc la o primă concluzie, referitor la ceea ce se declamă, însă mai important, la ceea ce se realizează astăzi în sistemul fiscal românesc şi anume că există multă ipocrizie, am numit-o fiscală, din partea celor două grupuri de interese: cei care impozitează şi cei care sunt impozitaţi, împreună cu consultanţii fiscali care îi deservesc.
Sunt nume mari, "big four", "big seven" sau "big ten" şi aş putea continua, care acuză Guvernul, Autoritatea Fiscală a statului, că nu reuşesc să colecteze venituri mai mari de 30% din PIB la bugetul consolidat, faţă de alte state din UE, la care nivelul de 40-45% reprezintă regula şi nu excepţia.
În acelaşi timp, aceste mari nume de consultanţi fiscali, companii renumite pe plan internaţional şi naţional, nu precupeţesc niciun efort ca armatele proprii de specialişti să ofere clienţilor acestora, contra unor remuneraţii pe măsură, consultanţă şi asistenţă în domeniul evitării cât mai legale, însă cât mai profunde, a plăţii taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.
În acest domeniu, tehnologia de cea mai înaltă clasă şi anume "transfer pricing" sau "preţuri de transfer", ca formă supremă a marii evaziuni fiscale, produce ravagii la nivelul veniturilor la bugetul de stat.
De fapt, asistăm la o luptă inegală: marile companii, consiliate de consultanţi fiscali plătiţi "regeşte" cu mii sau zeci de mii de euro pe lună, beneficiind în special de procedura "preţurilor de transfer" , care include folosirea "paradisurilor fiscale", contra unui sistem de control fiscal demotivat, fără salarii decente şi mai ales fără important
