Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China a început "colonizarea" economică a Americii Latine

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 noiembrie 2010 ·

China a devenit al doilea partener comercial al Americii Latine, situându-se imediat în urma Statelor Unite ale Americii, dar înaintea Uniunii Europene, scrie în ediţia de luni cotidianul spaniol El Pais, preluat de Agerpres.

Totuşi, unii funcţionari şi oameni de afaceri latino-americani atrag atenţia cu privire la riscurile asocierii cu China, dată fiind concurenţa pe care o reprezintă exporturile industriale ale gigantului asiatic şi interesul companiilor chinezeşti - majoritatea cu acţiuni deţinute de stat şi cotate la bursă - de a intra în posesia terenurilor în ale căror subsoluri se află resurse naturale care interesează Beijingul.

Astfel, la un summit de afaceri recent China-America Latină, organizat în oraşul Chengdu, capitala provinciei chineze Sichuan, omul de afaceri brazilian Nizan Guanaes, preşedinte al grupului de comunicaţii ABC şi participant la Forumul Economic de la Davos, a avertizat că "am fost deja colonizaţi o dată şi nu mai vrem să mai repetăm figura. Vrem să fim parteneri".

Schimburi comerciale record în doar un deceniu

China şi America Latină nu aveau practice schimburi comerciale în anul 2000, însă zece ani mai târziu volumul acestora crescut de 11 ori. Când preşedintele chinez Hu Jintao a vizitat pentru prima oară continental sud-american, în 2004, a prevăzut că schimburile comerciale dintre cele două părţi vor ajunge la 72 miliarde de euro în 2010 şi că investiţiile companiilor chineze vor totaliza tot 72 de miliarde de euro între 2004 şi 2014.

Investiţiile chineze în America Latină, care până în 2009 reprezentau mai puţin de unu la sută din capitalurile străine care din regiune, au crescut spectaculos în primele nouă luni ale anului 2010, odată cu anunţarea unor investiţii de aproape 17 miliarde de euro. Însă din cele 19 investiţii majore chineze anunţate în America Latină din 2005 ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 19 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 43 minute
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 52 minute
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°