Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teri Hatcher nu mai este o nevastă disperată

Publicat in Romania Libera, luni 22 noiembrie 2010 ·

Actriţa americană Teri Hatcher va părăsi, după şapte sezoane, serialul "Neveste disperate", potrivit Mediafax.

Actriţa americană Teri Hatcher, în vârstă de 45 de ani, care a interpretat personajul Susan Mayer timp de şapte sezoane în serialul "Neveste disperate", i-a anunţat pe directorii postului ABC că următorul sezon al acestui popular show de televiziune va fi ultimul la care va participa.

"Teri (Teri Hatcher a anunţat că va pleca şi se pregăteşte să meargă mai departe. Are în pregătire un alt proiect şi lucrează deja pentru un sitcom pe care vrea să îl lanseze imediat după ce va părăsi serialul «Neveste disperate»", a declarat o sursă din cadrul postului ABC care produce şi difuzează acest serial.

Directorii acestui post de televiziune îşi doresc ca serialul "Neveste disperate" să ruleze pentru cel puţin încă două sezoane, însă contractele a trei dintre starurile serialului - Teri Hatcher, Eva Longoria Parker şi Felicity Huffman - vor expira anul viitor, după încheierea filmărilor pentru următorul sezon al show-ului.

Potrivit altor surse de la Hollywood, Teri Hatcher nu este singurul star din "Neveste disperate" care va părăsi serialul, deoarece Felicity Huffman ar fi anunţat şi ea că va pleca după următorul sezon. Pe de altă parte, colega lor din distribuţia show-ului, Eva Longoria Parker, trece prin momente dificile în această perioadă, anunţând în urmă cu câteva zile că va divorţa de soţul ei, jucătorul de basket Tony Parker.

"Teri Hatcher s-a inspirat din succesul unor actriţe precum Courtney Cox, care a părăsit serialul «Prietenii tăi/ Friends» pentru a-şi lansa propriul sitcom, «Cougar Town». Teri a declarat că s-a simţit extraordinar jucând acest rol, dar a sosit vremea să meargă mai departe şi să se ocupe de un proiect de televiziune care să îi asigure un control mai mare", a explicat o altă sursă.

La rândul său, purtăt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România! Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 8 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora locală 1:41, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Conform sursei cit

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Tehnologia ne permite să fim toţi primari. Putem decide ce se întâmplă în oraşul nostru cu un click pe telefon. Votezi direct primarul, la pachet cu avatarul

Ziarul Financiar acum 37 minute
“Astăzi tehnologia ne permite să fim toţi primari, să fim toţi cetăţeni, să fim toţi implicaţi în serviciul public şi să respectăm banul public, adus din buzunarul nostru şi pus la un loc să creeze un beneficiu comun”, afirmă Adrian Sârbu. Folosirea

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum o ora
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Zelenski se întâlneşte astăzi, la Madrid, cu premierul spaniol Pedro Sanchez

Mediafax acum o ora
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se întâlneşte, luni, la Madrid, cu premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat guvernul spaniol, potrivit El Mundo. La 15 mai, Zelenski şi-a amânat toate vizitele externe, inclusiv o călătorie în Spania, pe

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum o ora
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Accident pe o autostradă din Turcia: 10 oameni au murit și 40 au fost răniți VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, într-un accident de autocar care a avut loc duminică, la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP. ”Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul

Vladimir Putin în Uzbekistan, a treia sa deplasare externă de la realegere

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters. Agenţi

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 9 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

14°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°