Spectacolul „O noapte furtunoasă“, montat de Alexandru Dabija la Iaşi, a iscat deja dihonie printre critici, unii fiind oripilaţi, alţii cu totul încântaţi. Veta şi Ziţa sunt două amazoane de mahala, care practică amorul printre schele, iar Chiriac face pipi de la balcon direct în mortarul din ogradă.

Teatrul ieşean condus de Cristian Hadji-Culea a ieşit din amorţeală cu trei spectacole care au impresionat şi publicul bucureştean în ultima perioadă: „Aici, la porţile beznei", montat de Mihai Măniuţiu şi prezentat recent în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, „Zeul măcelului" (text Yasmina Reza, regie Cristian Hadji-Culea) şi „O noapte furtunoasă", ultimele două producţii fiind reprezentate, săptămâna trecută, la Teatrul Odeon din Bucureşti. Am apreciat turul de forţă al actorilor Călin Chirilă şi Haruna Condurache, care au jucat în două seri la rând în câte două reprezentaţii consecutive, în spectacole şi mai ales în registre extrem de diferite.

Dacă în „Zeul măcelului", miza este concentrată doar pe actori, prin tensiunea care creşte apocaliptic odată cu deruta şi criza din cuplurile moderne, în spectacolul lui Alexandru Dabija, aceiaşi Călin Chirilă şi Haruna Condurache îi interpretează pe Jupân Dumitrache şi pe Ziţa. Deşi montarea în sine este deja controversată din cauza unor tuşe excesiv îngroşate, toată lumea este de acord că Titircă Inimă-Rea, cherestigiu şi căpitan în garda civică, în interpretarea lui Călin Chirilă, este o revelaţie, prin mobilitatea şi energia uluitoare ale actorului care-şi apără mai aprig ca niciodată „onoarea de familist".

Covoare de lână pe schele

Dacă în 1879, la premiera piesei „O noapte furtunoasă", un cronicar indignat îl acuza pe Caragiale că „denunţă străinilor micile noastre mizerii", şi astăzi spectacolul cu personaje viscerale care ating pe alocuri grotescul şi obscenul este de o frenezie ieşită