Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu ce l-au avut la mână şefii Poliţiei pe Traian Băsescu?

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

O doamnă folosită ca săgeata pentru falimentarea unor societăţi a murit după ce băieţii i-au desfăcut furtunul de la sistemul de frânare al maşinii sale. Uneori băieţii îi fac pe oameni să se arunce de la etaj.

Aceste informaţii-bombă nu au fost furnizate pe surse de presă, care în viziunea preşedintelui Traian Băsescu reprezintă un pericol pentru singuraţa naţională, ci de Dan Valenitn Fătuloiu, chestor-şef de poliţie şi până astăzi secretar de stat în Ministerul de Interne, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică. Auzind aceste dezvăluiri din gura unui om cu asemenea rang ţi se spulberă şi ultima dâră de încredere în instituţiile care se ocupă de securitatea fiecărui român. Fătuloiu, care a fost un om de bază al lui Traian Băsescu, recunoaşte că mafia acţionează în România din ce în ce mai dur. Reformarea instituţiilor statului, promisă de actualul preşedinte, nu este altceva decât dezvoltarea unui sistem tot mai ticăloşit. Un sistem în care capii Internelor se războiesc sub nasul bandiţilor, care îşi fac mendrele cum vor.

Schimbarea târzie a lui Tobă, ,,un om fără şcoală de Poliţie” şi a lui Fătuloiu, tatăl unui fiu respectat în lumea interlopă, naşte mari semne de întrebare. De ce a întârziat atât de mult? Într-o ţară normală aceşti oameni erau înlocuiţi cât ai clipi, nu erau lăsaţi să terfelească imaginea Poliţiei timp de o săptămână. Oare cei doi îl au la mână pe Traian Băsescu? Şi când spun Traian Băsescu mă refer la sistemul patronat de actualul preşedinte şi susţinut de oameni ca Emil Boc şi Elena Udrea. Oamenii sistemului Băsescu nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din sistemul experimentat într-o vreme de senatorul Cătălin Voicu, ce a fost la un pas să ajungă şeful Internelor.

Schimbările din Poliţie nu vor rezolva criza acută în care s-a scufundat această instituţie fundamentală a statului. Clanurile mafiote fac legea în tot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum o ora
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 44 minute
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 4 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 4 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 44 minute
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 3 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Dosar penal pentru distrugere din culpă, după ce muncitori care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze, la Alexandria

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Alexandria au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă după ce muncitori care fac lucrări la borduri, în zona centrală a oraşului, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze.

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°