Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile Ropharma debutează mâine la prima categorie a Bursei

Publicat in Ziarul Financiar, marți 23 noiembrie 2010 ·

Acţiunile companiei farmaceutice Ropharma Braşov (IAFR), controlată de omul de afaceri Mihai Miron, intră miercuri, 24 noiembrie, la tranzacţionare la prima categorie a BVB.

Miron a reuşit în doar câţiva ani să construiască această companie, prin fuziunea mai multor firme cu activităţi în distribuţia şi retailul de medicamente, ducând-o la o capitalizare de 85 mil. euro, apropiată de cea a Zentiva Bucureşti (SCD), cel mai mare producător de medicamente listat la Bursă.

Ropharma a avut anul trecut vânzări de 288 mil. lei (68 mil. euro), provenind în cea mai mare parte din distribuţia şi retailul de medicamente prin reţeaua de farmacii proprii, care acoperă centrul, estul şi sudul ţării. În primul semestru, vânzările Ropharma s-au ridicat la 176 mil. lei (42 mil. euro), în creştere cu 34% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net a crescut de 8 ori, la 8,5 mil. lei (2 mil. euro). Compania are o cotă de piaţă de circa 3,75% pe piaţa distribuţiei de medicamente, potrivit prospectului de listare la categoria I.

Compania urmăreşte să-şi consolideze însă producţia de medicamente, la fabrica Aesculap de la Târgu Mureş, ţintind o creştere a vânzărilor de la 1 mil. euro realizat în 2009 la 2 mil. euro în 2010, 3 mil. euro în 2011, până la 10 mil. euro în 2014. Ropharma produce medicamente şi suplimente nutritive pe bază de plante.

Compania este controlată în proporţie de circa 80% de trei firme deţinute de Mihai Miron, însă a anunţat că ar putea derula o ofertă de vânzare de acţiuni pentru creşterea free-float-ului, astfel că a primit acceptul Bursei de a fi tranzacţionată la categoria I deşi are un free-float mai mic de 25%, cât prevede codul BVB.

Ropharma are în derulare o majorare de capital prin încorporarea rezervelor şi distribuirea de acţiuni gratuite. Fiecare acţionar înregistrat la finele lunii septembrie urmează

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum o ora
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 46 minute
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 46 minute
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Indemnizaţiile pentru adulţii şi copiii cu handicap grav cresc din iunie

Mediafax acum 3 ore
Astfel, coeficientul indemnizaţiei pentru adultul cu handicap grav va creşte de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei la 529 de lei, iar nivelul prestaţiei sociale pentru copilul cu handicap grav se va majora de la 60% din ISR la 70%, re

Guvernul a aprobat creșterea cu 10% a salariilor unor bugetari în lunile de alegeri / Noi categorii de angajați la stat cărora le cresc veniturile

HotNews acum o ora
Guvernul a aprobat joi majorarea cu 10% a salariilor unor bugetari chiar în lunile cu alegeri, incluzând noi categorii de salariați față de proiectul pus în consultare publică, precum directorii din Institutele și Centrele de cercetare. În plus, sal

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 4 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Vremea

București
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°