Cu rate ale dobânzii aproape de zero, Rezerva Federală (Fed) şi alte bănci centrale se luptă să rămână importante. Ultima săgeată din tolba lor se numeşte facilitarea cantitativă şi este foarte probabil să fie o politică monetară aproape la fel de ineficientă în revigorarea economiei Statelor Unite ca orice altceva ce a încercat Fed în ultimii ani. Mai rău, această politică va costa contribuabilii foarte mulţi bani, afectând în acelaşi timp eficienţa Fed în anii ce vor veni. John Maynard Keynes a susţinut că politica monetară a fost ineficientă în timpul Marii Depresiuni. Băncile centrale sunt mai bune la înăbuşirea exuberanţei iraţionale a pieţelor într-o bulă - restricţionând disponibilitatea de creditare sau mărind ratele dobânzii pentru a ţine în frâu economia - decât la promovarea investiţiilor într-o perioadă de recesiune. Acesta este motivul pentru care o bună politică monetară îşi propune să prevină apariţia bulelor.

Dar Fed, dominată pentru mai mult de două decenii de fundamentalismul de piaţă şi interesele de pe Wall Street, nu numai că nu a reuşit să impună restricţii, dar a acţionat ca o majoretă. Deoarece a jucat un rol central în crearea mizeriei actuale, în prezent Fed încearcă să-şi recâştige credibilitatea. În 2001, politica de scădere a ratelor dobânzii a părut să funcţioneze, dar nu aşa cum trebuia. În loc să stimuleze investiţiile în instalaţii şi echipamente, ratele scăzute ale dobânzii au umflat un balon imobiliar. Acest lucru a permis o creştere a consumului, ceea ce a însemnat că datoria a fost creată fără un activ corespunzător şi a încurajat investiţiile excesive în domeniul imobiliar. Acestea au avut ca rezultat excesul de capacitate, care va putea fi eliminat în ani de zile. Cel mai bun lucru care poate fi spus despre politica monetară din ultimii ani este faptul că a împiedicat consecinţele cumplite pe care le-ar fi avut colapsu