Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul „Digital Mureş”, în atenţia marilor companii de IT din lume

Publicat in Adevarul, marți 23 noiembrie 2010 ·

Proiectul „Mureş Digital” va fi lansat oficial în prezenta reprezentanţilor unor renumite companii internaţionale de IT. Mureşenii vor putea să-şi plătească taxele şi impozitele online, sau îşi vor putea vedea copiii la grădiniţă din faţa calculatorului.

Companiile IBM, Microsoft, HP, Oracle, dar şi VISA Europe şi-au arătat intenţia de a susţine financiar proiectul „Târgu-Mureş, oraş digital”, după ce primarul municipiului, Dorin Florea, l-a prezentat în cadrul unui Forum Global desfăşurat la Washington. Potrivit edilului, proiectul va fi lansat oficial în 9 decembrie, în prezenţa preşedintelui IMB care va veni special în România pentru acest eveniment.

Proiect unic în ţară

Municipiul Târgu-Mureş este singurul din ţară în care acest proiect se va implementa. „Oraşul Digital va fi cea mai mare provocare pentru primărie şi anticipăm că va fi repede clonat în toată ţara. Proiectul presupune o mai mare eficienţă a administraţiei locale, în cee ce priveşte banii şi timpul cetăţeanului”, a precizat primarul Dorin Florea.

Potrivit edilului, proiectul va fi lansant în prezenţa ministrului Telecomunicaţiilor, a reprezentanţilor IBM, VISA, Microsoft, ai mediului de afaceri, ai lumii medicale şi reprezentanţi ai universităţilor mureşene, care vor fi implicate în program.

„Proiectul demarează din primul semestru al anului viitor, când introducem deja tot ceea ce ţine de taxe şi impozite. Cetăţeanul va putea de oriunde să se adreseze primăriei, să-şi vadă detaliat ce şi cât are de plată, va putea să-şi plătească taxele şi impozitele din orice colţ al ţării, dar şi din străinătate. În paralel, în cadrul proiectului „Mureş Digital” va intra şi programul de urbanism, ceea ce înseamnă că vom putea intra în orice colţişor al oraşului, să vedem exact un imobil, suprafaţa acestuia, numărul de persoane, unde sunt reţelele şi interconectarea imobilului cu vec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT | Dezastru aviatic în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum o ora
Un avion din direcţia Bangkok cu 181 de persoane la bord s-a prăbuşit şi a luat foc duminică la aterizarea pe aeroportul din Muan, în sud-vestul Coreei de Sud, făcând cel puţin 96 de morţi, notează CNN. Mai mulţi pasageri au fost scoşi de pompieri p

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 25 minute
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 44 minute
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum o ora
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum o ora
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Premierul israelian va fi operat de prostată. Benjamin Netanyahu a mai suferit o intervenție chirurgicală în primăvară

Ziare.com acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă, 28 decembrie, biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.

Rusia afirmă că a dejucat complotul ucrainean de a ucide un ofiţer şi un blogger

News.ro acum 3 ore
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a declarat sâmbătă că a dejucat un complot al Ucrainei de a ucide un ofiţer rus de rang înalt şi un blogger de război pro-rus cu o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, relatează Reuters. FSB,

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°