Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibex: Investitorii mizează în continuare pe scăderi ale cotaţiilor

Publicat in HotNews, marți 23 noiembrie 2010 ·

În cea de-a doua şedinţă a săptămânii derivatele pe acţiunile SIF5 si pe indicele Dow Jones şi-au continuat evoluţia descendentă pe fondul escaladării îngrijorărilor cu privire la o posibilă extindere a crizei datoriilor şi în alte ţări europene cu probleme financiare cum sunt în acest moment Spania şi Portugalia. După ce Indicele DJIA a închis în scădere cu 24,97 puncte luni la NYSE, iar pieţele asiatice de capital au evoluat de asemenea pe scădere marţi, şi marile pieţe europene au fost “roşii”, confirmând temerile investitorilor.

Declinul a venit după ce planul Uniunii Europene şi al Fondului Monetar Internaţional de salvare a Irlandei îşi exercitase o influenţă iniţială pozitivă. Optimismul s-a evaporat însă rapid încă din şedinţa precedentă, datorită îndoielilor că suma care se va decide este insuficientă pentru a fi un scut destul de puternic pentru încrederea investitorilor din alte ţări îndatorate. Totuşi volumul transferurilor cu derivate de la Sibex a continuat să fie unul mediu spre bun cu un total de 4600 contracte realizate până la ora 17:30, valoarea acestora fiind de peste 25 milioane lei.

Segmentul DESIF5 era la ora menţionată cel mai lichid, participanţii grăbindu-se fie să speculeze deprecierile prin strategii pe vânzare fie să-şi protejeze portofoliile prin strategii de management al riscului. Volumul DESIF5 se situa la 2500 contracte, cele mai multe pe scadenţa Decembrie 2010 observându-se o depreciere de 2,27% a cotaţiei. De asemenea, şi preţul DESIF5 Martie 2011 se deprecia dar cu 2,2% în timp ce cotaţiile pentru Iunie şi Septembrie 2011 pierdeau câte 0,72 şi 1,76 procente.

În ceea ce priveşte derivatul pe indicele Dow Jones, acesta a testat de-a lungul zilei atât teritoriul pozitiv cât şi cel negativ, tendinţa de scădere fiind totuşi mai puternică în contextul în care cotaţia futures a indicelui american DJIA

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 5 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 40 minute
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 40 minute
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 13 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 9 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°