Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a predat Norvegiei preşedinţia Biroului Părţilor la Protocolul UNECE/WHO- EURO privind apa şi sănătatea

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Cea de-a doua reuniuniune a Părţilor la Protocolul UNECE/WHO- EURO privind apa şi sănătatea a început marţi, 23 noiembrie, la Palatul Parlmentului, în Bucureşti şi se va desfăşura timp de trei zile. Reprezentanţi din 34 de state europene, atât membrii cât şi non-membrii ai Protocolului, s-au întâlnit pentru a analiza progresul în asigurarea unei ape cât mai curate şi a unei salubrizări mai bune pentru cât mai mulţi oameni, în special în vremuri de criză economică. Protocolul privind apa şi sănătatea este primul acord internaţional care vizează protejarea sănătăţii umane şi a bunăstării prin optimizarea managementului apei şi prevenirea, controlul şi reducerea bolilor legate de calitatea apei. Protocolul a intrat în vigoare în anul 2005 şi a fost ratificat de 24 de ţări din întreaga regiune pan-europeană. La deschiderea reuniunii, au participat, pe lângă miniştrii László Borbély şi Attila Cseke, şi Ragnhild Mathisen, Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii din Norvegia, Dr. Srdan Matic, Coordonator în domeniul mediului şi al sănătăţii (Biroul regional OMS pentru Europa), Andrey Vasilyev- Secretar Executiv adjunct al UNECE dar şi alţi reprezentanţi din 34 de state europene. "Ne întâlnim la Bucureşti, la aproape trei ani de la prima reuniune a Părţilor care a avut loc la Geneva, în cursul lunii ianuarie 2007 şi la 11 ani de la semnarea Protocolului la Londra în 1999. Mă alătur celor care spun că Protocolul este un instrument juridic unic, inovativ şi provocator fiindcă reuneşte două domenii complementare: mediul şi sănătatea. Nu putem vorbi de sănătate fără un mediu curat. Este o provocare pentru mine, dar mai ales pentru România, ca politicile naţionale din cele două domenii să nu rămână doar pe hârtie, ci să reuşim să le implementăm şi să avem rezultate concrete . Este evident că asigurarea apei, calitativ şi cantitativ, este o cerinţă de bază a unui mediu sănătos şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum o ora
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 9 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 9 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 8 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°