Nu e vorba despre Sorin Cîrţu, nici măcar despre fotbal, cu atât mai puţin despre Liga Campionilor. Este vorba despre omul de grotă care sălăşluieşte în noi şi care prea des iese la lumină pentru a ne arăta hidoşenia sa.
Basel, 23 noiembrie 2010. Pe stadionul „St. Jakob-Park" din Basel, camerele de televiziune surprind cel mai urât gest din ultimii ani ai Ligii Campionilor. Un cetăţean grizonat, cu nervii ieşindu-i din corp ca nişte fire de înaltă tensiune căzute la pământ, izbeşte bezmetic geamul protector al băncii de rezerve. Nu, nu e Jose Mourinho cel arogant, nici Alex Ferguson cel flegmatic ori Louis Van Gaal cel agitat. E Sorin Cîrţu, antrenorul celei mai penibile echipe (da, există şi un superlativ pentru asta!) din actuala ediţie a Ligii Campionilor: CFR Cluj.
În izbucnirea sa dementă, olteanul pripăşit în Ardeal dă cu pumnul, dar nu e suficient. Precum babele isterice care-şi arată fundul pe uliţele satului pentru a tranşa rivalităţile seculare, Cîrţu şi-a ridicat poalele în văzul unei lumi întregi. A luat poziţie de atac, rezemat cu mâinile de scaunul său de antrenor, şi a aplicat geamului de alături lovituri caraghioase cu piciorul.
Evident, geamul s-a făcut ţăndări. Aşa i-a trebuit dacă nu era de calitate! Căci iată ce-a declarat nevroticul antrenor a doua zi, la rece: „Despre acel geam, pot să spun că nu a fost de calitate; dacă era termopan, nu se spărgea". Să mai laude cineva calitatea elveţiană... Trebuia termopan, nene, să reziste şi celui mai bădăran antrenor, nu păcăleala aia de plexiglas sau ce-o fi fost!
Sorin Cîrţu nu e la prima ispravă de acest gen. Exact la fel a procedat şi la Mioveni, în Argeş, cu câţiva ani în urmă. Dar atunci l-a văzut doar suflarea valahă. Acum se impunea internaţionalizarea unor procedee nemaivăzute pe alte meleaguri. Brand de ţară, bă, elveţienilor, aia vă dăm, ce termopanu' meu?!
