Compania E.On Moldova a sistat furnizarea energiei electrice către producătorul de hârtie Letea din Bacău, din cauza datoriilor de peste 4,4 milioane de lei, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvât al E. ON Moldova, Corneliu Zaiţ, conducerea companiei a decis sistarea furnizării energiei electrice începând cu această săptămână, din cauza datoriilor.
"Societatea Letea Bacău a acumulat, începând cu luna noiembrie 2009, datorii totale de peste 4,4 milioane lei faţă de E.On Moldova Furnizare. Din aceste datorii, peste 4,3 milioane lei reprezintă datorii restante urmare a neachitării contravalorii energiei electrice consumate, iar restul penalităţi pentru întârzieri la plata facturilor", a spus Zaiţ.
Potrivit acestuia, compania a încercat să negocieze soluţii pentru achitarea datoriilor, însă producătorul de hârtie nu a respectat convenţiile încheiate.
"E.On Moldova Furnizare îşi exprimă încrederea că societatea Letea Bacău va identifica o soluţie viabilă privind plata datoriilor restante, în conformitate cu obligaţiile asumate", a mai spus Zaiţ.
În prezent, ziarul patronat de omul de afaceri Dumitru Sechelariu, care era tipărit la Letea, se tipăreşte la o tipografie din localitatea nemţeană Săvineşti.
La sfârşitul săptămânii trecute, o parte din salariaţii SC Letea, trimişi în şomaj tehnic în această vară, s-au adunat în faţa fabricii pentru a-şi cere drepturile restante. Oamenii spun că nu şi-au primit ultima lichidare şi nici banii aferenţi concediului de odihnă. De fiecare dată când au încercat să solicite plata acestor sume, conducerea fabricii le-a spus că nu există bani.
În anul 2000, fabrica Letea avea peste 1.600 de angajaţi. Trei ani mai târziu, după ce a fost cumpărată de omul de afaceri Dumitru Sechelariu, Letea mai avea 808 angajaţi. În 2008, numărul salariaţilor a ajuns la 455, iar Sechelariu şi-a manifesta