Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost privatizată Clinica de Chirurgie Cardiovasculară?! Adevărul din spatele operaţiilor de la Spitalul Judeţean (document)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Protocoalele operatorii (pe care le puteţi vedea pe www.ziuadeconstanta.ro ) arată clar că din echipele care au efectuat intervenţiile chirurgicale, dar şi din cele de anestezişti, au făcut parte atât medici români, cât şi germani

Aduşi cu mare pompă la Constanţa, medicii germani veniţi la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară au lăsat în urma lor un imens scandal.

Au operat sau nu medicii aduşi din Germania de managerul Dănuţ Căpăţînă pentru a le arăta românilor cum se face meseria sau doar au „asistat interoperator", aşa cum acelaşi director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă susţinea în cel de-al 24-lea ceas?! Au pus sau nu nemţii mâna pe bisturiu, din moment ce ei spun că da, iar Căpăţînă susţine contrariul?! Cine are dreptate şi cine este vinovat că în sala de operaţie a intrat un grup de chirurgi fără aviz de liberă practică în România?!

Una dintre cele mai importante întrebări la care ar trebui să se răspundă este dacă managerul Dănuţ Căpăţînă nu a ştiut adevărul sau a ales, pur şi simplu, să mintă. Pentru că, în conferinţa de presă care a avut loc vineri, 12 noiembrie, Căpăţînă spunea cu toată puterea: „Dacă vreţi să speculăm, speculăm ore în şir pe marginea faptului că au sau nu voie să opereze în Constanţa aceşti medici, dar chirurgii noştri au operat şi germanii au asistat interoperator. Omul era foarte grav bolnav şi decizia de a fi operat a fost luată de pacient şi de familia lui". Să înţelegem că românii au operat, iar nemţii doar i-au asistat.

Ce ascunde Căpăţînă?!

Cu toate acestea, în aceeaşi conferinţă, Tejas Alexander, preşedintele Asociaţiei Cardio-anesteziştilor din Germania şi membru al grupului de medici aduşi din Germania, declara în legătură cu intervenţiile chirurgicale şi cu pacientul decedat: „Am început cu pacienţii foarte dificili. Am folosit o tehnică deosebită, însă aici nu sunt standardele cu care sun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 42 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°