Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Oana Bogzaru, unirista pasionată de jurnalism şi franceză

Publicat in Adevarul, miercuri 24 noiembrie 2010 ·

Face parte din echipa redacţională a publicaţiilor din cadrul Colegiului Unirea, este membră a atelierului de traduceri din limba franceză, dar şi o prezenţă activă în clubul de dezbateri.

Oana Bogzaru face parte din categoria tinerilor interesaţi de tot ceea ce înseamnă şcoală şi pregătire profesională. Extrem de ambiţioasă, s-a implicat în numeroase proiecte organizate de către Colegiul Naţional „Unirea", acolo unde este elevă în clasa a XI-a.

Jurnalismul este unul dintre domeniile care o fascinează, tocmai de aceea nu a ezitat să se alăture echipei redacţionale a publicaţiei „Revista Noastră" şi a ziarului „Nod în Papură".

„Am început prin a publica articole despre literatură în revista colegiului, coordonată de doamna profesoară Daniela Plăiaşu, cea care de altfel ne ajută să ne autodepăşim. În urmă cu câteva luni am început să mă implic şi în redactarea ziarului „Nod în papură", relansat la iniţiativa domnului director Noană. În articolele pe care le public îmi place să fiu cât mai realistă", mărturiseşte tânăra.

Oana excelează şi în materie de limbi străine, franceza fiind disciplina căreia i-a acordat întrega atenţie. Încă din primul an de liceu, a devenit membră a clubului de traduceri din limba franceză, iar în prezent este înscrisă în asociaţia Irinei Mavrodin, una dintre cele mai bune traducătoare, scriitoare şi eseiste din ţară.

„Doamna profesoară Lepădatu de la Unirea este cea care se implică foarte mult în acest proiect şi ne ajută să facem progrese substanţiale. Roadele acestei munci le-am putut culege anul trecut, când am avut onoarea de a fi invitată la atelierul traducătoarei Irina Mavrodin din Bucureşti, sub îndrumarea căreia fac traduceri literare la un nivel foarte avansat, poeziile lui Victor Hugo numărându-se printre operele pe care lucrăm", mai spune Oana.

Membră a clubului de dezbateri

Înzestrată cu un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 5 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 11 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro acum 26 minute
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 11 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 9 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 12 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 10 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

20°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
dum.

20°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°