Consumul populaţiei, continuând să scadă, întreţine recesiunea. O cauză fiind inflaţia, care rupe din puterea de cumpărare.

Să vedem ce spun cifrele. Din octombrie '90 până în octombrie 2010, timp de 20 de ani, preţurile de consum în România au crescut, în medie, de 3.630 de ori. Un timp, creşterea salarială, ca medie pe economie, a fost însă mult mai mică. Fapt ce arată că preţurile s-au mişcat mult mai iute decât salariile. Din compararea cifrelor se vede limpede că salariatul român, evaluându-şi câştigul din muncă, timp de 16 ani nu a putut prinde din urmă preţurile grăbite. Mai rău chiar: preţurile mărfurilor au urcat, în timp ce preţul forţei de muncă a scăzut. Pentru că salariul real (exprimând puterea de cumpărare) s-a redus cu mai mult de 40 la sută din 1990 şi până în 1999. Abia din 2000, odată cu relansarea economiei, a început să fie recuperată puterea de cumpărare. Grăbindu-se încet. Din 2003, procesul de recuperare nu s-a mai grăbit însă încet; până în 2006, inclusiv, puterea de cumpărare ajunsese, faţă de octombrie 1990, la o diferenţă de doar două procente. Iar din 2007 nivelul puterii reale de cumpărare din 1990 a sărit dincolo de limitele raţionalităţii economice, depăşind spectaculos productivitatea naţională. În 2007 puterea de cumpărare a crescut cu 11,8 la sută iar în 2008, an electoral, cu 30,3 la sută. E cert, societatea românească s-a întins mult mai mult decât îi era plapuma şi această exuberanţă avea să fie taxată drastic de criza ce ne-a lovit începând din 2009.

De fapt, de 20 de ani încoace, neîncetat, preţurile în România au crescut continuu. Inflaţia a fost deliberat distribuită în rolul de aspirator, cu misiunea de a absorbi surplusul de bani din casieriile companiilor private, ale instituţiilor statului şi de la populaţie... Surplus nu faţă de nevoi, ci faţă de mărfurile şi serviciile existente pe piaţă. Şi cum pe