În Republica Moldova, Partidul Comuniştilor ar putea deveni "principalul sprijin al democraţiei", iar tineretul prooccidental - "principalul inamic" al acesteia, atenţionează expertul William Schreiber, într-un articol publicat în săptămânalul american Newsweek, referindu-se la alegerile parlamentare ce urmează să se desfăşoare duminică în republică. Datorită "învăţămintelor" socialiştilor europeni de centru-stânga, comuniştii moldoveni s-ar putea transforma în nişte "social-democraţi domesticiţi", sunt de părere unii analişti, potrivit Agerpres.
În cazul în care Occidentul a tras concluziile corecte din erorile pe care le-a comis în cazul Georgiei şi al Ucrainei, alegerile din Republica Moldova ar putea deveni pentru Europa cea mai mare şansă de expansiune spre est a valorilor sale. În caz contrar, "alegerile ar putea deveni un impuls spre o revoluţie pseudopopulară", datorită generaţiei tinere, care doreşte să beneficieze cât mai repede de avantajele economice ce ar rezulta de pe urma aderării la Uniunea Europeană, scrie analistul.
Schreiber aminteşte de asaltul asupra clădirii parlamentului din Republica Moldova, în aprilie 2009, subliniind că "alegerile împotriva cărora au protestat acei oameni fuseseră considerate de observatorii internaţionali drept libere şi corecte". Cu toate acestea, expertul consideră juste principalele plângeri ale tineretului din Republica Moldova, potrivit căruia politicienii de la Chişinău nu sunt în stare să asigure dezvoltarea economică a ţării.
În situaţia în care liberalii din republică - premierul Vlad Filat şi preşedintele interimar Mihai Ghimpu - continuă să concureze între ei, rolul de promotor al valorilor occidentale a ajuns să fie preluat, în mod inopinat, de comunistul Vladimir Voronin, continuă expertul. "Rămânând favoritul Moscovei, Voronin şi-a câştigat încrederea Occidentului prin "nu"-u