Un scenariu de Jacques Tati (unul dintre cei mai mari regizori ai Franţei), animat, la mai bine de patru decenii distanţă de Sylvain Chomet (tânără speranţă a animaţiei europene care, ca urmare a fabulosului său debut, „Tripletele din Belleville", are deja o mulţime de fani).

Iluzionistul

O poveste melancolică despre un bătrân iluzionist şi o adolescentă care îl urmează în călătoriile sale prin Irlanda. Delicat şi emotiv, capabil să amestece umorul cu sobrietatea şi derizoriul existenţei cu flăcările mocnite ale amorului, filmul lui Chomet este o animaţie romantică ale cărei tonuri seci şi dialoguri inexistente nu îl fac un produs destinat celor mici. La începutul anilor '60, iluzionistul, de cam multişor trecut de prima tinereţe şi deplin conştient de gusturile în schimbare ale spectatorilor din marile oraşe, porneşte, împreună cu iepurele lui gras, bătrân şi violent spre satele Irlandei. Unde spectacolele lui de magie încă mai au parte de aplauze sincere. O tânără săracă, vrăjită de milostenia bătrânului îl urmează în secret. Pricopsit cu juna orfelină, iluzionistul va încerca să o facă fericită şi să îşi îndulcească, de la distanţă şi cast, singurătatea. Perfect conştient de moştenirea lui Tati, junele Chomet încearcă să regleze mecanismul animat după standardele şi, mai ales, la profunzimile cerute de scenariu. Şi reuşeşte, admirabil, să găsească tonurile juste: de la speranţă la resemnare, de la dorinţă la renunţare, iluzionistul trece printr-o gramă complexă de emoţii pe care, fără a recurge la vreun şiretlic specific filmului animat, Chomet le sugerează spectatorului. Ratează doar din ritm şi, pe alocuri, povestea fragilă devine stagnantă şi repetitivă.

Titlu original: L'Illusionniste

Regia: Sylvain Chomet; Distribuţie (voce): Edith Rankin, Jil Aigrot, Jean-Claude Donda, Frederic Lebon, Tom Urie, Didier Gustin

Harry Potter ş