Aurelian Şoric &co.

Scriam săptămâna trecută despre un gen de filme care nu ar putea fi plasate în niciun caz în România. Nu poţi face un erou, bun sau rău, din sistemul public din România, pentru că e anapoda, debil şi inept. Am dat câteva exemple acolo, acum sunt nevoit să adaug încă unul la ele: filmul la capătul căruia, după mult chin şi sacrificii, eroul bun dezvăluie relaţia ascunsă dintre un şef corupt de poliţie şi un mafiot. Cum, cum să poţi plasa un film de genul acesta la noi? Ce suspans? La noi şeful poliţiei Neamţ are relaţii de notorietate cu un interlop, sunt vecini şi prieteni de familie. Ce dezvăluire dramatică a vreunui erou bun? La noi şeful cu pricina a venit singur în faţa presei şi a spus că relaţia dintre el şi cămătar era “cât se poate de firească”, la fel ca ocupaţia respectivului. S-a dus naibii tot dramatismul, realitatea românească bate orice scenariu hollywoodian.

Nu poţi avea cine ştie ce sfârşit fericit al unui episod care începe aşa de trist. Nu poţi face un erou din reprezentantul sistemului Şoric, căci individul nu pare deloc sofisticat şi nici măcar foarte malefic, e doar un imbecil. Nu arunc gratuit o insultă. Pur şi simplu constat două lucruri. Unu, dacă şeful poliţiei Neamţ nu ar fi ieşit atât de (anti)dramatic cu declaraţia respectivă e posibil să-şi fi păstrat postul în continuare, în loc să fie pus în situaţia să demisioneze. Doi, faptul că omul pare scos direct dintr-un banc cu poliţişti nu e chiar deloc de glumă. Un sistem care permite unui astfel de tăntălău să ajungă şef de poliţie este foarte vulnerabil pentru simplul motiv că condiţia inteligenţei pentru a fi “eroul rău” este cu mult mai restrictivă decât cea a lipsei de onestitate.

Dar ce e şi mai trist e că dl Şoric nu e excepţia, sistemul ia chipul şi asemănarea lui şi, într-un cerc cât se poate de vicios, îi uşurează ascensiunea. 78 de şefi de