Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Udrea a semnat pentru începerea variantei de ocolire a Mangaliei

Publicat in Ziua Constanta, vineri 26 noiembrie 2010 ·

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786/24.IX.2010, a fost publicată hotărârea care face referire la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Mangalia". Potrivit datelor publicate în textul hotărârii, finanţarea obiectivului de investiţii se va face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în proporţie de 69,25%, iar restul de 30,75% de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Hotărârea de Guvern nr. 1.145 a fost semnată pe 17 noiembrie de Anca Boagiu - ministrul Transporturilor, de Elena Udrea - ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi de Gheorghe Ialomiţeanu - ministrul Finanţelor Publice.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici, valoarea totală a investiţiei se ridică la 123.257.000 de lei, din care în primul an se vor cheltui 80.117.000 de lei, iar în al doilea 43.140.000 de lei, lucrarea urmând a fi finalizată în 18 luni. Varianta de ocolire a municipiului va avea 7,991 km, va fi alcătuită din două noduri rutiere, trei intersecţii şi un pasaj rutier.

Investiţia se impune a fi realizată întrucât DN39 (E87), pe care camioanele de mare tonaj circulă traversând municipiul, au produs degradări ale tramei, dar şi ale clădirilor aflate în apropiere.

Hotărârea este semnată şi de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, pentru că ministerul deţine preşedinţia Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe. Consiliul Interministerial analizează şi avizează documentaţiile tehnico-economice aferente proiectelor de investiţii publice care sunt în competenţa de aprobare a Guvernului. În componenţa Consiliului se mai regăsesc şi reprezentanţi ai: Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Transporturilor şi Infrastructur

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 50 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 33 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 53 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°