Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 examinari medicale de care au nevoie femeile

Publicat in Ziare.com, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Examinarile medicale sunt extrem de necesare pentru depistarea timpurie a unor afectiuni, lucru care mareste sansele vindecarii si reduce timpul petrecut in suferinta, precum si costurile.

Cu ajutorul mai multor doctori, Health.com a intocmit o lista cu testele care sunt chiar necesare femeilor.

1. Mamografie

Daca ai factori majori de risc, cum ar fi un caz de cancer la san in familie, este indicat sa faci o mamografie o data la doi ani, incepand cu varsta de 40 (sau chiar mai devreme). De asemenea, daca observi o modificare la nivelul sanilor, mergi imediat la medic.

2. Examinarea pielii

Cancerul de piele face milioane de victime anual in intreaga lume, cel mai bun mod de a-l depista de timpuriu, cand si sansele de vindecare sunt mai mari, fiind de a-ti autoexamina pielea aproximativ o data pe luna, pentru a observa alunite noi sau cu aspect suspect, si de a merge la un control dermatologic pentru tot corpul o data pe an.

3. Examinarea vederii

Daca porti deja ochelari de vedere sau lentile de contact, mergi la un control oftalmologic in fiecare an. Daca nu ai probleme cu ochii, este indicat sa faci o astfel de examinare o data la doi ani. Femeile au un risc mai mare de a avea tulburari de vedere, deoarece sunt mai expuse sindromului ochilor uscati si bolilor autoimune care afecteaza sanatatea ochilor.

4. Testarea auzului

De regula, o audiograma (examinarea care verifica auzul la diferite niveluri de intensitate) ar trebui sa se faca o data pe an, incepand de la varsta de 50 de ani, atunci cand auzul incepe de obicei sa inregistreze un declin. Daca insa asculti deseori muzica la un volum mare, mai ales cu casti, s-ar putea sa simti ca ai probleme mai curand.

5. Examinare parodontala

Vizitele la stomatolog ar trebui facute de doua ori pe an da

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 42 minute
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum o ora
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 2 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 3 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Exporturile de gaz rusesc ale companiei Gazprom spre Europa au crescut în luna mai cu 39%

Adevarul acum 45 minute
Cantităţile de gaze naturale livrate de grupul energetic rus Gazprom către Europa în luna mai au crescut cu 7,3% faţă de luna aprilie şi cu 39% faţă de luna mai a anului trecut, conform calculelor Reuters.

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 26 minute
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/30°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°