Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studenţii ocupă balconul bazilicii San Marco din Veneţia

Publicat in Romania Libera, vineri 26 noiembrie 2010 ·

Studenţii italieni au ocupat azi balconul bazilicii San Marco din Veneţia pentru a protesta faţă de reforma universităţilor iniţiată de Guvernul lui Silvio Berlusconi, relatează Mediafax.

Manifestanţii au desfăşurat o banderolă împotriva tăierilor bugetare pe faţada dinspre celebra piaţă San Marco, inundată din cauza fenomenului de "acqua alta", care se produce frecvent în Veneţia.

În Sicilia, studenţii au ocupat mai multe locuri simbolice: acoperişul teatrului din Palermo şi clopotniţa catedralei din Messina.

Aceasta este a treia zi consecutivă de proteste faţă de reforma învăţământului superior iniţiată de Guvernul de dreapta.

Confruntat cu criza economică, Guvernul a adoptat mai multe legi în doi ani de mandat care au avut ca efect reducerea bugetului cu aproximativ nouă miliarde de euro şi suprimarea a 130.000 de locuri de muncă în învăţământ pe o perioadă de cinci ani (2009-2013).

Reforma universităţilor prevede în special fuzionarea instituţiilor mici, intrarea în consiliile de administraţie a unor experţi din afara lumii academice şi reducerea mandatului rectorilor.

Criticii săi apreciază că aceasta vizează în special realizarea unor economii, de exemplu prin neînoirea contractelor cu durată determinată a zeci de mii de cercetători.

În timpul manifestaţiilor de miercuri au avut loc mai multe ciocniri între studenţi şi forţele de ordine, mai ales în centrul Romei.

La 17 noiembrie, manifestaţiile au reunit deja zeci de mii de studenţi în marile oraşe italiene (Roma, Milano, Florenţa, Palermo).

Votul reformei a fost amânat pentru 30 noiembrie în Camera Deputaţilor, iar textul va putea reveni în Senat pentru o a treia şi ultimă lectură, dacă documentul adoptat de Camera inferioară va fi diferit de cel adoptat în vară de Camera superioară.

Studenţii italieni au ocupat azi balconul bazilicii San Marco din

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 37 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 41 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 12 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum o ora
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°