Cunoscutul scriitor optzecist Ioan Groşan a publicat anul acesta, la Editura Noul Scris Românesc Tracus Arte, primul volum din proiectul unui roman de multă vreme anunţat şi îndelung aşteptat – Un om din Est. Reacţiile au fost împărţite, mergînd de la laudă la respingere, interesant fiind tocmai faptul că a reunit palete adverse ale receptării. Motivele sînt, cel puţin, două: pe de o parte acela că Ioan Groşan este unul dintre optzeciştii de prim-plan, din categoria ficţionarilor şi umoriştilor, excelent autor de proză scurtă – aşteptat, prin urmare, să-şi dea măsura şi în roman; pe de altă parte, speranţa că, în această calitate, putea da romanul mult aşteptat al comunismului românesc. Cu atît mai mult cu cît aparţinea unei generaţii de frondă – generaţia ’80 –, unei generaţii care s-a străduit să îndrepte puterile textului în direcţia subminării discursului politic şi ideologic oficial. Ioan GROŞAN, Un om din Est, Editura Noul Scris Romånesc şi Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2010, 294 p.
Mircea Nedelciu începuse – în acest sens –, la sfîrşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, imediat după Revoluţie, un roman, Zodia scafandrului, care a rămas neterminat, odată cu moartea lui prematură (nu apucase să aducă acţiunea după ’90). Prietenul lui, Gheorghe Crăciun, a reuşit să scrie însă acest roman al comunismului, Pupa russa (început, după toate aparenţele, în anii ’80 şi care l-a consacrat indubitabil ca un mare scriitor), în care introducea ca perspectivă centrală o perspectivă feminină şi dezvolta mai vechile sale preocupări legate de corporalitate şi textualitate a literaturii şi în literatură. La rîndul său, Mircea Cărtărescu trăgea, la modul alegoric, firele Orbitorului pînă în pragul Revoluţiei din 1989, în al treilea volum al romanului. Autorul Caravanei cinematografice (1985) şi al Trenului de noapte (1989) era, aşadar, aşteptat să propună propr